Galeria Foto Apasa aici pentru inregistrare  

Go Back   Galeria Foto > Discutii de tot felul
Register Members List Search Today's Posts Mark Forums Read

Reply
 
Thread Tools Display Modes
  #31  
Old 01-05-2006, 18:33
the rookie the rookie is offline
Senior member
 
Join Date: Sep 2005
Posts: 5,850
Am inteles... am sa cobor vremelnic din perspectiva mea aeriana, jos pe linga Copiii lui Sanchez, si am sa fac niste precizari generate de ultimele tale ginduri:

1. "de la teorie pina la practica este un pas destul de mare"... este foarte adevarat, dar ca sa faci acest pas trebuie sa cunosti in primul rind de unde pleci. Odata ce simti imboldul primordial, e absolut necesar sa te documentezi pe unde s-a ajuns teoretic si abia apoi sa departezi incetisor piciorul drept si sa incerci sa pasesti. Eu asa sint. Daca-i bine, daca-i rau, nu pot sa spun, dar in multe-multe domenii sint inca cu picioarele departate... Mi-aduc aminte de un aforism marxist-leninist: cit este intre socialism si capitalism? un pas! bine, atunci cit timp mai stam asa, cracanati?

2. vorbind de greseli... in aceiasi idee, cred ca trebuie sa stim mai intii ce se accepta ca fiind corect, cel putin din punct de vedere teoretic, ca sa sesizam o gresala, si apoi sa o judecam ca sfruntata sau intentionala.

3. vorbind despre eficacitatea parametrilor de fotografiere... extrem de multa lume nu intelege de ce se fotografiaza natura moarta (in cam 60% din assignmentele unei scoli normale). Asta la inceput... Apoi, dupa ce se transpira pe linga cort si mai ales inauntru, la asezarea diverselor obiecte, si se priveste prin punctul de statie de zeci, de sute de ori, toata lumea, fara exceptie, incepe sa indrageasca acea lume temporar "up-close and personal", 1X1X1, in care e permis orice, o lume in care invatam sa simtim lumina, lipsa ei, geometria aplicata, perspectiva, contrastul, curbele standard, amestecarea culorilor. Da-da, in cortul ala din material stralucitor cu zeci de petece de multiple culori, cu 6 mini-reflectoare spot pe dinafara si trei pe dinauntru, acolo invatam ca lumea fotografica e maleabila si ca o putem suci cum dorim noi mai bine... si asta practic, nu "aiureli" de poze si desene alb-negru de prin tot felul de carti. Invatam de fapt ce anume sa cautam afara, in lumina zilei, pozitii si perspective care ne-au incintat deja, in microcosmosul fierbinte si mirosind a plastic incins. Sigur ca un studio e mult mai aerisit, te poti misca in voie, dar CORTUL, unde n-ai probleme de greutate sau de gravitatie, este locul care te invata sa privesti intr-adevar si sa cauti similitudinea optima.

4. nu inteleg exact retorica ta cu privire la umbre si nori (cred ca lipseste doar ceva din propozitie), de aceea nu ma aventurez sa-ti raspund inca, fiindca nu as vrea sa gresesc sau sa te dezinformez. Te rog revino cu "chestiunea care" te "preocupa mult".

5. vorbind despre perspectiva aeriana... stiu exact ce vrei sa spui, iar explicatia (imi pare rau sa bag iarasi psihologia pe fir) este deosebit de simpla. Atunci cind Prometeu a facut cunoscut focul, seniorii s-au suparat atit de tare pe el ca l-au ferecat cu lanturi si au trimis pasarile sa-i scoata ochii... era pedeapsa maxima pentru actele de cunoastere, ceea ce dovedeste o data in plus ca lumea antica pretuia in mod just vazul (ce-au avut cu ficatii nu stiu, dar mai cercetez inca). De-atunci incolo lumea nici nu s-a mai gindit sa se mai culce odata cu gainile, au putut citi ziarul si au inceput sa-si petreaca timpul in fata micilor ecrane. Astazi nici nu se mai poate altfel. Acelasi lucru si cu inventarea automobilului... s-au creat suburbiile, meseriile si productia a devenit dependenta de strada si de benzina... nici nu ne imaginam sa mergem la servici pe jos, din Manhattan pina in Jersey City, de pe dealul Copoului, pina la Directia Silvica, sau din Drumul Taberei pina in Piata Unirii. Cu perspectiva aeriana sintem insa tare inapoi, de aceea aceasta inca reprezinta o fascinatie, o tendinta, o nazuinta. Sintem inca in vremea zugravita de Tarkovschi, la inceputul lui Andrei Rubliov, cind "nebunii" inca isi construiau baloane umplute cu aer cald si mureau cu privelisti dumnezeiesti pe retina, luate nu mai sus decit de la inaltimea turlei bisericii, dar traversind apele si meleagurile intesate de urmaritorii invidiosi. Cu prespectiva aeriana sintem inca inainte de a fi ferecati de munte in lanturi, inainte de a atasa doua biciclete una de alta, sintem inca in stadiul de ispita, inca la modul hai sa ne jucam de-a ochiul ala triunghiular, de-adreptul pacatosi, sintem la nivelul artistic si copilaresc de sincer, e-te-te bai ce-am vazut io!, asa condensat, intr-un spatiu-timp minuscul, alb-negru eventual... unii de la etaj, altii de pe virfuri, dar hotarit, cu ochii ridicati din volan!!!

6. deci fisa aia nu pica daca n-o arunci in sus, sau ma rog, nu orice arunci in sus are valoare monetara... se spune sa nu trimiti daltonisti dupa cai verzi pe pereti, ca s-ar putea sa ai surprize... si sa nu te fi asteptat tu insuti sa-ti aduca tocmai pe "calul popii", care a intrunit toate descrierile "celorlalti", dar de a carui existenta semantica tu, ca examinator, habar n-ai avut! Acolo te poate duce lipsa teoriei, well, si nu numai acolo... si n-ai nici o scuza, nici una!

Last edited by the rookie; 01-05-2006 at 20:00..
Reply With Quote
  #32  
Old 02-05-2006, 20:08
digest digest is offline
Senior member
 
Join Date: Jun 2005
Location: iasi/bucuresti
Posts: 1,101
Cu bagajele in drum de la bucuresti la vama cu trenul de pe linia 5

mi-a placut la nebunie ca mi-ai reamintit gluma cu socialismul-comunist si pasii mari, intre.
Revin putin la teoretizare si practica – sigur ca fara sa stii, sa fi citit ceva in prealabil despre fotografie, emai greu sa practici, dar ramin la ideea ca arta nu se poate invata. Poti invata tehnica, dar ce-i in tine se exprima; si daca e putin se manifesta minimal, daca e talent se manifesta acesta. Bunul gust, iar, nu se poate invata, exista sau nu. Ma simt uneori inutila si un fel de vox clamantis in deserto vorbind despre estetica intr-o lume care priveste prin ochelarii imaginii triviale si “putine” sau “usoare”. Discutam cu o prietena zilele trecute, pasionata de fotografie, si un bun critic in directia asta, desi cu putine aparitii (e tinara, are timp): de ce nu avem artisti fotografi in romania? Am putea spune ca avem nume de fotografi: dinu lazar, cosmin bumbut, narcis virgiliu, si lista poate continua (am dat citeva exemple). Dar nu avem ceva recunoscut peste hotare, unul cu a carui imagine sa-i spun unui francez/american/indian si el sa-l recunoasca. Cu greu – pur si simplu cred ca ori nu avem fonduri sa motivam, ori e o lipsa undeva “in sistem”. Gasesc in revista Foto magazin urmatorul sutitlu: “Lumea moderna nu are timp sa asculte povesti. Imaginile vorbesc mai mult decit o pot face cuvintele” – oare?!
Referitor la cort (doamne, dor imi e de-o ciorba de peste facuta pe plaja, stat o luna la cort, mutat la mare si-“o tara de orase goale”!) – senzatia mea e ca tot studioul e cel mai complex si de ce spun asta: out-door ti se ofera fara pregatire, surprinzi imediatul, natura, cum am spus si cu alte ocazii se ofera fara nici o scuza cum e – spelndida sau ironica. In studio totul revine fotografului – lumina, culoarea, ideea; un act de individualism si poate de egocentrism (eu pot aranja natura). Natura place – viata de studio poate intriga. Depinde de ce alege fiecare, ambele sunt forme ale lumii.
Cf. 4 – ma refeream la plafonul de nori – mi se pare foarte potrivit o vreme semiinchisa pentru fotografie (de arhitectura, compozitie, portret – pentru peisaje nu neaparat). La asta ma refeream – daca esti de aceeasi parere? Umbrele mi se pare ca se repartizeaza mai bine, si detaliile se citesc mai clar, in situatia asta.
Imi place cum “pre-zici” despre fotografia din perspectiva aeriana. Nu voi intra in detalii cu tarkovsky, ca-I periculos, s-ar putea sa pierd trenul, la cit de mult imi place. Ramin sa ma limitez la viziunea lumii din avionul “Pacientului englez”, sau a sacralitatii pictata pe peretii bisericii in ochii lui j. binoche din acelasi film. Apropo ca de ce i-au mincat pasarile ochii – pai cu ei pacatuim primii, nici macar cu gindul – prima data vezi apoi treci prin ratiune si spui “tentant”, iar daca as fi un personaj al lui Gog (g. papini) as spune ca fotografia ar trebui sa dispara! Ei bine, autorul nu m-a avut drept model, iar eu am o viata ca pe un peron, asa cum au toti.

Profita de lipsa mea (si) vamaioata si posteaza usurel in continuare, the rookie, flutur o mare in bucuresti, si-n stil isarlic o sa maninc un mic si-o sa beau o bere
Reply With Quote
  #33  
Old 03-05-2006, 09:09
the rookie the rookie is offline
Senior member
 
Join Date: Sep 2005
Posts: 5,850
Am sa-ti raspund acum la intrebarea de la punctul cu "vremea semiinchisa". Banuiam eu ce te intriga si ai perfecta dreptate, dar lucrurile nu sint atit de simple cum ar parea la prima vedere (lamuririle isi au izvorul atit in ISBN 0821207199, cit si in ISBN 0817437118. Aceste doua surse de informatie trateaza subiectul din doua puncte de vedere: prima alb-negru si a doua color).

Din punctul de vedere al argumentatiei noastre, deosebirea dintre lumina naturala si cea artificiala este ca in primul caz nu sint posibile prea multe ajustari sau reglaje. Acestea de obicei vin de la mama-natura si sint relativ masurabile prin temperatura de culoare, intensitate luminoasa si inca citiva parametrii (este de dorit sa se revada urmatorii termeni: intensitate, lumina incidenta, lumina reflectata, reflectanta, lumi(n)anta, stralucire, transmisie, opacitate, densitate, gama). Intrebarea ta se refera la lumina zilei, care are o directie "de sus". Orice alt unghi de iluminare si de observare necesita o ajustare mentala, un efort intelectual. Trebuie de asemenea sa luam in considerare si modificarile care le aduce variatia temperaturii de culoare in contextul unei directii de iluminare variabile. Si in acest caz, ajustarile mentale se executa automat la observarea directa, si tentele de albastru, rosu sau portocaliu, pe care creierul le compenseaza, fac ca orice pelicula sau senzor sa para ca ramine de-a dreptul "de caruta", incapabile sa nu redea dominantele respective. E cazul acum sa introducem inca o variabila, intensitatea luminoasa, care, de la soarele puternic al inaltimilor muntoase si pina la umbrele difuze ale unei paduri, este divizata intr-o multime de pasi intermediari. Aditional, inca doua notiuni de baza mai trebuiesc amintite: faptul ca fotografia este reprezentata prin contururi si faptul ca perceptia vizuala globala a unei scene de exterior, fiindca despre asta e vorba, este rezultatul distributiei energetice dintre doua surse luminoase, soarele si cerul, si ca amindoua produc reflexii cu suprafetele lumii inconjuratoare (daylight = sunlight + skylight).

Numai dupa ce am reamintit aceste categorii intr-o insiruire strategica, putem afirma ca o lume iluminata mai mult de catre cer decit de soare (adica o lumina generata de un cer acoperit si de o atmosfera curata, imediat de dupa ploaie) va permite o observare mult mai usoara a formelor sau a suprafetelor, dependent pina la urma de directia de iluminare si de directiile de reflectare, datorita lipsei contrastului excesiv. Logic, pina in cele mai mici detalii, se afirma ca aceasta "lumina" este ideala pentru subiecte exterioare ca oameni, flori si paduri si vine atit de la indemina, incit are si o denumire foarte putin magulitoare ("aim-and-shoot condition") Este practic neimportanta si mai putin dorita in fotografia alb-negru.

Nota: in calitate de fericiti utilizatori ai camerelor digitale nu trebuie sa uitam nici o clipa pozitia privilegiata in care ne aflam: SINTEM EXCLUSIV PRODUCATORI DE DIAPOZITIVE, chair daca, in ultima instanta, toate productiile noastre se numesc "negative digitale".

Last edited by the rookie; 16-06-2011 at 06:51..
Reply With Quote
  #34  
Old 16-07-2006, 17:56
digest digest is offline
Senior member
 
Join Date: Jun 2005
Location: iasi/bucuresti
Posts: 1,101
dupa o pauza (lunga si deasa, cheia succeselor)

Mai greu este sa-ti pornesti motoarele, pentru ca de vreme ce ele sunt incarcate si gata de plecare, drumul se lungeste de la sine.
Ajungind la punctul urmator al discutiei noastre – “Receptarea imaginii ca simbol” – nu uit sa precizez faptul ca Jung si discipolii sai au simtit nevoia sa faca distinctia intre imagine si simbol. Simbolul este, in versiunea acestora, un grup de imagini si energii care evoca multiple niveluri ale sensului. Iata cum cele doua notiuni sunt strins legate, relatia lor fiind una de inglobare. In fotografie, parerea mea este ca directionarea vine din dublu sens: imaginea este un grupaj de simboluri, dar si simbolul este o imagine, la rindul sau.

In primul caz, cind fotografia este o unitate, perceptibil decelabila in sensuri date de simboluri, relatia este una de includere. De multe ori, cind fotografia doreste ca exprime ceva, deci are un scop precis (desigur, deschis spre interpretari), se foloseste de un cod, in asa fel format, dispus incit sa prezinte calea spre esenta. Spre sensul totalitatii. Vizualul este din acest punct de vedere mult mai explicit decit oricare alta forma de simtire a realitatii. Cind vedem un om cu o valiza in mina, imediat ne vom gindi la tema calatoriei, la faptul ca geamantanul sau ascunde ceva care nu poate fi vazut, este ca si cum am interpreta despre trait, continutul invizibil este cea ce ducem cu noi, materialul spiritual, drumul face legatura cu ceea ce medievalii numeau prin ‘homo viator’. Mai mult decit atit, imaginea intreaga poate deveni un simbol si aici intervine atit teoria icon-urilor, dezvoltata de Umberto Eco. Autorul se refera in “Tratat de semiotica generala” (“Trattato di semiotica generale”) chiar si la imagini cu impact visual, care apoi determina un sens mental, de la iconul (putind fi sau nu substituit cu notiunea de ‘simbol’) omul (receptorul) ajunge sa formuleze un sistem de sensuri mentale, de concepte ajutindu-se de sistemul sau de coduri (de cunostintele sale). De aici, un nucleu al plurivalentei interpretative: la vederea aceleiasi imagini, un alt receptor, obisnuit cu alt sistem de semne echivalente imaginii prezentate, va ajunge la alta receptare. Totusi, nu se poate merge la infinit cu interpretarile multiple- exista si imagini cu un singur corespondent psihic pentru receptor: spre exemplu semnele de circulatie. Fotografia este insa, un ansamblu de simboluri si un semn in sine.

Apreciez ca cel mai incarcat de nuclee nedeclarate/declarate, imi par a fi fotografiile “de regie”, arta conceptuala. Adaug citeva exemple, recunosc subiective (artisti fotografi preferati) care sunt relevante. Este vorba despre Dave Nitsche – fotograf american care uzeaza de imagini semi-regizate, dar brute, fara (prea multa) procesare. Fiecare fotografie a sa, foloseste un simbol central (oul, spre exemplu) si unul contrastant (menghina, d.e.). Arta sa conceptuala se refera la universul reificat, uneori foarte aproape de a fi viu, care e paradoxal prin sine insusi, delicat si violent, alb si negru, zimbitor si trist.

http://www.pbase.com/davenit

Despre Misha Gordinnu pot spune decit ca a vorbi de fotografia sa in citeva rinduri, imi pare aproape un sacrilegiu. L-am descoperit intr-o dupa-amiaza prin “Fotomagazin” si nu m-am putut abtine sa nu-l caut imediat pe net si sa trimit linck-ul pe la toti prietenii. Gordin exprima in fotografia sa, si nu ma refer doar la cea conceptuala, umanul, asa cum este el: viu si mort, intre static si dinamic, intre nostalgii, sunete si contraste. Fotografia lui se priveste, se respira si se simte adinc. Oricit de poetic sau patetic ar suna exprimarea, mi se pare cea mai aproape de realitate. Ca fotografia este in sine un simbol, se poate deduce mai ales din seriile sale, in care semnificatia se imbogateste odata cu acumularea altor imagini.

http://www.bsimple.com/home.htm

Va las sa ginditi si sa simtiti.
Reply With Quote
  #35  
Old 17-07-2006, 09:05
the rookie the rookie is offline
Senior member
 
Join Date: Sep 2005
Posts: 5,850
Buni si incorijibil de corecti, nu vom uita o clipa de la ce am pornit discutia: fotografia alb-negru, si nu intimplator am ajuns aici ca urmare a unui plan...


4. RECEPTAREA IMAGINII CA SIMBOL

Receptarea simbolurilor... aici incepe greutatea, fiindca pentru a fi receptate, simbolurile trebuie sa existe, sa fie configurate in cadrul obiectului stimulului vizual. Ce ma innebuneste pe mine personal, la sensul deosebit de pozitiv si constructiv, sint operatiile de decelare a simbolurilor, apoi de obiectivizare a lor, apoi de a discerne intre cele cel putin doua aspecte ale dubiului (scuzati si tautologia) intim, apoi de confruntare si q.e.d, apoi intre acceptare sau razvratire, intr-un cuvint ipotetizarea.

Pina si in cazuistica simbolurilor vizuale unanim acceptate sau socialmente impuse (ca, dupa cum bine exemplificai prin semnele de circulatie, sau, adaug eu, inscriptiile materialelor periculoase, ale departamentulul de transport, ale armatei, etc.) trebuie sa existe un nivel de cunostinte, un grad de educatie capabil sa confere inteles mai mult sau mai putin logic nu atit a intelegerii simbolurilor, cit mai ales asupra actiunilor incumbate de perceptia lor. Cu cit mai simple simbolurile, cu atit mai indubitabila va fi intelegerea lor si cu atit vor fi mai universale. Ca e o chestie de educatie in masa ce poate fi mai elocvent decit urmatorul exemplu: in SUA mai toate semnele de circulatie au un text insotitor menit sa explice simbolul... la stop ti se spune extrem de doct Stop Here On Red. Ei, dar asta-i o prostie, veti spune... nu e subinteles ca trebuie sa incremenesti acolo? Pas du tout, deoarece exista legea care permite sa treci pe rosu, dupa ce te asiguri, daca o faci la dreapta, sau la stinga intrind pe o strada cu sens unic si daca nu ai un text care sa spuna No Turn On Red. Si daca cretinul din fata ta se incapatineaza sa nu mearga mai departe, fiindca el intelege ca a te opri nu mai inseamna si a porni dupa aia, este de vina simbolul sau imbecilitatea masei publicului nu needucat, ci pur si simplu tembel? Dar cauta logica in simbolul unui om mergind, cind ti se atrage atentia Pedestrians... din nou nu o problema semantica, si daca eu, un spirit simplu, ma intreb, atunci de ce te miri ca masina din fata mai asteapta la zebra venirea pluralului? Popoare in devenire, aflate in plin proces educational... tesk, tesk, tesk... chestii care tin de suprastructura si trebuiesc precizate pentru toti... nici nu-i de mirare ca natia asta numeste football un joc care se practica cu miinile... le-a lipsit probabil textul explicativ, subtitlurile... ce ziceam?

Lucrarile artistilor fotografi pe care i-ai mentionat prezinta imagini disparate de mediul inconjurator, parca dorind sa ne usureze perceptia. Sa fie oare receptarea simbolurilor indiferenta de compozitia imaginii pe care dam cu totii cite doi bani? Am sa te las sa discerni singura vizionind un detaliu dintr-o lucrare, care se situeaza in extrema cealalta, a unui bun amic de-al meu (sau mai precis pe care mi l-as fi dorit ca prieten intr-o viata anterioara) si care saracul nu mai cere nici un drept la copyright.

Last edited by the rookie; 16-06-2011 at 06:51..
Reply With Quote
  #36  
Old 17-07-2006, 09:40
the rookie the rookie is offline
Senior member
 
Join Date: Sep 2005
Posts: 5,850
Si ca tot veni vorba de ou si de gaina sau de cum putem analiza educat o imagine prelucrata si care desprinde simboluri, iata un algoritm simplu al criticii fotografice in valoare de doi centi (dar care e bine sa il cunoastem cind emitem fel de fel de judecati de valoare la ingurgitarea imaginilor de pe orice galerie (nu intru in amanunte, fiindca enumerarea urmatoare este baza cunoscuta a criticii fotografice... poate in alta parte))

Sesiunea critica, luarea aminte si analiza subiectiva a unei imagini cu sau fara simbolistica declarata este direct subordonata standardul critic de vizionare, care evident se formeaza in timp, ca urmare a acumularilor educationale si e compus schematic din:

a. valoarea si valorificarea luminii
b. claritatea
c. compozitia: punct de interes, cropping (spatiile pozitiv si negativ), echilibrul (static sau dinamic, greutatea), liniile.
d. prezentarea
e. estetica

Daca tot picam in fund cind vedem o fotografie buna, macar sa ne putem explica, din pozitia sezind, ce anume ne-a adus aici. Am impresia ca "mesajul" n-a fost enumerat, nu, asta ti se elucideaza la estetica, adica dupa ce te ridici si te mai uiti o data. Simbolul insa trebuie sa transpara mult mai usor, sa fie mult mai evident si este ajutat sa faca asta de primele trei capitole ale discutiei. Va duce la mesaj, iar daca e mai bine sau mai rau din punct de vedere al alocarii afective, depinde de o multime de factori, si nu sintem aici la o lectie de advertising comercial ca sa studiem care reclama te va face mai repede sa te duci glont sa-ti cumperi condoame. Simbolistica portretelor playmates au acelasi scop ca si billboardul MickeyD, cu cartofii prajiti, de pe Magheru... sa-ti ademeneasca simturile, sucurile sau umorile, simbolistica cu scop neechivoc si declarat, pentru unii in van, pentru altii... Compozitie, estetica? Te cred si eu! Doar se cheama "advertisment". Aici, tot ce se poate mai bine... ca d-aia se plateste mult, ca la hotii de cai breji.

Inainte sa devenim coerenti si fiindca calea catre simbol se invata de la explicit la implicit, iata in attachment un alt exemplu de plurisimbolistica (detaliu din acelasi Hyeronimus Bosch, tot din tripticul Gradina desfatarilor, care pentru mine are o suprafata de cel putin 7 km patrati, poze facute la Museo Nacional del Prado, Madrid, Spania. In timp ce eu caut cu lupa detalii vechi de 500 de ani, nu ma pot opri sa aud fel de fel de comentarii... parca aceeasi lume care, ca si in cazul lui Goya, Dali, Freud, Paracelsus sau Nostradamus, pina la urma se intreaba neputinciosi... ce dracu' a fumat asta, dom'le? Nu numai ca stau necuvintatori, patrupedic incapabili sa-si depaseasca conditia de a fluiera dupa gagici pe strada... dar se cred spirituali din cale-afara si nu ca au auzit de Bosch deoarece acolo i-a desertat autocarul, ci fiindca stiu ca hasisul se fumeaza, nu se face limonada... aceleasi simboluri sint prezente pentru toti, ce intelege fiecare, e alta mincare de peste... oricit te-ai stradui... dar evident nu este cazul discutiei noastre...)

Last edited by the rookie; 16-06-2011 at 06:51..
Reply With Quote
  #37  
Old 17-07-2006, 19:50
digest digest is offline
Senior member
 
Join Date: Jun 2005
Location: iasi/bucuresti
Posts: 1,101
Ei bine daca exemplele mele au fost ‘batute’ (si sunt foarte triste acum, invinse) de un stramos dupa care sunt, pur si simplu, innebunita si despre care chiar am redactat un mic studiu la un moment dat, vin cu un exemplu poate mai graitor:
http://www.efendi.lt/guest/g13.html

aici m-am gindit ca oarecum formele casutelor – cochilie (incinte sufocante) sunt asemanatoare atit la fotografa Belkina cit si la pictorul medieval Bosch.

Exemplul urmator: http://www.efendi.lt/guest/g15.html , l-am ales in speta pentru simbolistica, relevanta, poate pentru artista in discutie. (si stiu, the rookie ca-i apreciezi pe artistii rusi, buni sunt fratii astia…).

Despre Bosch nu voi discuta amanuntit, desi tare mi-e draga tema aceasta, pentru ca nici nu face poate subiectul direct pe acest topic si nu vom mai termina nici la anu’ cu discutiile paralele fotografiei alb-negru. Ceea ce e un semn bun, de altfel. Indeterminarea si ruperea de la matrice presupune si cumul de cunostinte. Ma voi rezerva la a aprecia ca un studiu destul de interesant despre artist a fost realizat de Jurgis Baltrusaitis (“Evul mediu fantastis”) in care autorul identifica la pictorul Hyeronimus Bosch parte din aparitiile gryl – statuietele ornamentale de pe manastirile gotice, catolice. Aceste forme hibride, pe care se inghesuie pur si simplu o multitudine de texturi si organe, nu sunt decit reprezentante ale unui imaginar care nu-si gaseste o limita intre realitate si fantastic. Evul mediu este si teatral, nu doar fantastic. Corespondenta dintre microcosm si macrocosm, omul trecutului si-o explica foarte simplu prin semne – simbolistica il ajuta, culoarea rosie spunea despre dragoste, pacat si viata, iar insemnele de pe un blazon, asezate intr-o anume ordine, aveau o anumita decodare. Asadar, simbolul capata mai mult sens in momentul in care e asezat intr-un ansamblu si respecta, sau contrasteaza, ordinea.

Revenind la criteriile pentru care consideram o fotografie reusita, sau dupa care ne conducem atunci cind discutam o fotografie – cele pe care le-ai enumerat. Nimic mai adevarat, cu toate acestea obiectez putin, pentru ca depinde din ce unghi privesti. Parte din criteriile acestea sunt dicutabile. Exista fotografii neclare foarte reusite, pentru ca mizeaza mult pe alte puncte tari, contaste, in general. Imagini miscate, sau pur si simplu care aduna pete de culoare, unora le pot spune foarte putin, altii le pot privi cu un ochi artistic. Cum site-ul unui astfel de artist momentan este supus unor schimbari, imediat ce se re-activeaza voi atasa un link pentru a-mi sustine opinia.

Pe de alta parte, o chestiune care ma cam “tzitziie” de ceva timp. Atita vreme cit o fotografie este impecabila (formatul raw, de exemplu ofera o imagine aproape de perfect), culori deosebite, lumini formidabile, cum se intimpla la aparatele foarte bune, profesionale, de care nu te poti apropia pentru ca pretul le face ‘animale rarisime’, exista riscul caderii in perfectiune. Una poate putin ireala. In picturism. Este cred o problema aceasta, a fotografiei. Mi-e greu sa spun acum ce face ca o imagine sa fie buna. Pot aprecia ca unii artisti stapinesc foarte bine programele de editare/prelucrare, pot spune ca sunt multi care au idei si stiu sa le si puna sub ochii nostri, totusi uneori imi pare ca se poate aluneca fara prea mare dificultate in, daca nu kitsch, lipsa de natural. Eu am insa un criteriu care, asa egoist cum pare, e destul de eficient in ce ma priveste: subiectivitatea. Pur si simplu am un feeling special pentru fotografiile care se apropie de grafism (adica, uneori, cele care se afla pe versantul gata-gata sa alunece in kitsch). Cu toate acestea, un bun critic, da, trebuie sa stapineasca notiunile de clasificare bad/good a unei fotografii.

Pentru ca tot ai amintit de Dali… Am achizitionat recent un album de la Taschen un album cu reproduceri dupa picturile sale – remark abundenta simbolurilor, mai ales la inceputurile ‘carierei’ sale artistice – cimpuri pline de organe disparate, forme desfacute si ramasite de lume: Study for ‘Honey is sweeter than blood’ (1926) sau Senicitas (1927-19280) imi par relevante, si nu doar acestea. Ramin sa ma mai delectez pe drumul acesta, la umbra cocotierului meu, cu Dali, pina data viitoare.
Reply With Quote
  #38  
Old 18-07-2006, 08:13
the rookie the rookie is offline
Senior member
 
Join Date: Sep 2005
Posts: 5,850
Cind eram copil, imi placea sa caut "adevaratul" sens al cuvintelor... eram inca in perioadele de fixare a notiunilor pesemne... "macadam" imi inchipuiam ca este ceva de mincat, cu gust mai mult rotund decit de bipiramida triunghiulara... acum nu mi se mai intimpla. Am ramas insa cu sechele, fiindca inca gasesc ca majoritatea numelor proprii nu se portivesc de fel fizionomiei unor persoane. Exista nume mai frumoase sau mai urite decit persoana careia ii sint asociate si foarte putine sint "pe masura". E normal... in chimie cel putin, nu poti avea mai multe Ana, daca insa se intimpla asa, e numai o aproximatie grosiera. Si, dupa o viata intreaga de rascolit prin maruntaiele stiintelor naturale, inca ma mai intreb daca tu vezi fizic la fel rosul pe care-l vad eu, chiar daca, interpelati de juriu, punem amindoi mina pe acelasi numar la nanometri ai scalei vizualului. Nu stiu, poate tu functionezi altfel, usor diferit desigur, ai alte simtiri pentru diverse culori... e ceva prea intim, neverificabil, ca si gindul...

E ca si cum pui aparatul la ochi si incepi sa diseci persoana din fata ta... mai la stinga, capul mai sus, priveste acolo, indreapta umerii... la modul nerusinat, curios, porcos, suav, unipersonal, stiind ca nu te vede nimeni, ca esti singur-singurel doar tu si sectiunea pe care o vrei tu, voyeurist mie la suta, pervers pina si pentru doar 1/125 dintr-o secunda, nu neaparat la modul sexual... mai rau, jucindu-te fizionomic in gind in fel si chip, facind haz, studiind cum ar fi, daca ar fi altfel, dar avind tot timpul gindul la viitorul public. Pai nu crezi ca e clar de ce toata lumea are cite un bat in fund atunci cind ii pui in fata obiectivului? Instinctual oamenii in postura asta se simt despuiati, abuzati si sint convinsi cu predilectie ca nu arata destul de bine, de "ei insisi", nesiguri, ca vinatul care simte in ultima clipa ochiul vinatorului. Magnetic aproape, cum ai lasat aparatul de la ochi, cum reveniti din nou amindoi la mastile de zi cu zi.

Helmut Newton a reusit sa prezinte cel mai complet oamenii asa cum ei insisi marturisesc ca nu s-au cunoscut ca sint in realitate. Exemplul cel mai frapant pentru mine a fost poza Claudiei Schiffer, ca o fata deosebit de tinara, o femeie cu trup si chip de copila cu codite, imbracata intr-un costum national german, pe fundalul unei case autohtone, de "turta dulce", intr-o lumina diafana, pura si ingenua. Pina atunci am fost convins de existenta unei Claudii sofisticate, citadine, care nu are nevoie de protectie, ca un fel de Brigitte Bardot cind inca nu avea pisici, o Sylvie Vartan fara Johnny Hallyday. Intr-un fel, imi pare bine ca m-am inselat. Imi vine in minte comentariul sotiei lui, cu privire la facerea portretului lui Jean-Marie Le Pen...citez din memorie, deci foarte aproximativ: Helmut a dorit sa se aduca alsacienii pentru sedinta de studio, a spus ca fara ciini fotografia nu are sens. A facut cadrul, a tras poza, si s-a retras multumit afara. Dupa ce a vizionat-o m-a tras de-o parte in biblioteca. A asezat fotografia pe birou, a luat un volum din raft, l-a deschis la o pagina anume si mi-a aratat... era o poza a lui Hitler cu ciinii lui...

Este modul simbolistic care se situeaza in extrema cealalta, utilizind "licente" gnoseologice destinate unor cercuri de cunoscatori aprigi si de temut ai amanuntelor. Indraznesc sa spun ca este simbolistica pe care o indragesc de citva timp cel mai mult, dar am inca foarte mult pina sa pot spune ca inteleg cite ceva... de obicei presupun si de obicei gresesc... dar e un punct cistigat, fiindca aflu adevarata menire cind sint ocarit ca iar am luat-o razna.

Undeva pe la mijloc se situeaza fauritorii de steaguri si drapeluri. Ei si ele nu sint fiare de razboi, ci de pace, cind omenirea are chef de un vin bun, de niste barbut jucat cu oase de miel, de numarat banii furati sau cistigati, de un purcel la protap facut peste zi, de o orgie sau doua, depinde unde te situezi in timp si spatiu. Este vremea cind scribii bat de zor la masina istorii partinice, cind culorilor le sint atribuite proprietati de care ele insele n-au avut habar, cind se fauresc steme falnice sau de temut. Rosul este puterea, albastrul e protectia, galbenul e activitatea, verdele e fertilitatea sau vrajba (de parca ar fi atit de lesne confundabile), ma rog, Blade Runner si Ridley Scott. E vremea sa ne ducem in padure si sa ne taiem bete pe masura egoului, ca in curind ni se vor distribui si vom flutura mindri steagurile. Stiu si eu ca sa mai zic? Romania si-a schimbat drapelul, sau amanunte din el, de citeva ori in viata asta a mea... Si-a schimbat ea putin si forma ceva mai inainte... asa ne-au spus unii si alti... dar tara e aceiasi, oamenii la fel... simbolurile se schimba doar inutil, fiindca Ana tot Ana ramine... ce credeti ca discutam chimie aici?

Iti mai aduci aminte ca la punctul 2.B.c. nu intimplator am pomenit de setul perceptual, care te ajuta sa scoti din memorie ceva anume. Uite, ca sa iti arat cit de escroc este Dali, mijeste-ti (efectiv) ochii putin la attachment si recunoaste prin pseudodiafragmare acolo simbolul aratat anterior.

Last edited by the rookie; 16-06-2011 at 06:51..
Reply With Quote
  #39  
Old 18-07-2006, 08:50
the rookie the rookie is offline
Senior member
 
Join Date: Sep 2005
Posts: 5,850
Cred ca se impun citeva cuvinte despre:

a. imagini generice
Acest concept vine in sprijinul a ceea ce afirmai despre calitatea tolerabila a luminii sau claritatii intr-o sesiune critica asupra unei imagini. Aceasta este exact valabil pentru simboluri in sensul prezent al discutiei. Intr-adevar (Fodor), daca o fotografie prezinta un sir lung de masini de pompieri care se pierd in neclaritatea zarii, orice artefact rosu din departare va fi luat drept o masina de pompieri. Deci chiar si o imagine de calitate proasta, dupa standardele sesiunii critice, poate crea efecte similare, cu imaginea corecta, daca observatorul este condus catre idee in mod corespunzator. Unii autori (Price) afirma si demonstreaza chiar ca la obiecte sensibil asemanatoare, imagimi "proaste" - schematice, ca un sketch, fara detalii - au impact mai mare decit imaginile "bune". In Limbajul gindirii autorul afirma ca nu se poate sa capeti o imagine vizuala a unui tigru, fara sa stii cum arata vargile de blana colorata, dar reciproc, daca vezi undeva dungile, gindul te va duce inexorabil la imaginea mentala a tigrului. In attachment observati distributia petelor de negru si incercati sa le asociati cu un dalmatian. Odata ce am rostit cuvintul, probabil ca l-ati si vazut, de fapt poate ca unii l-ati vazut mult inainte si este cu atit mai bine, daca mai vedeti si altceva. Functia cvasi-instantiala atit a imaginilor mentale cit si a replicilor fizice se bazeaza pe similitudine, la studierea simbolului de analizat.

Last edited by the rookie; 16-06-2011 at 06:51..
Reply With Quote
  #40  
Old 18-07-2006, 09:30
the rookie the rookie is offline
Senior member
 
Join Date: Sep 2005
Posts: 5,850
b. magazia proprie de imagini generata de nivelul educational este cea care elaboreaza conceptele asociatiilor de recunoastere tot prin similaritate. Exact cum are loc acest proces este foarte interesant descris in Image and Brain (Kosslyn). Ca magazia personala de imagini este insotita de limbaj articulat, nimeni nu se indoieste, deoarece exista pe cortex asa numita "harta retinala", in care imaginile captate sint proiectate fizico-chimic. Wittgenstein sustine punctul de vedere conform caruia imaginile fara interpretare verbala interna nu pot avea sens inlauntrul creierului uman. Data fiind cantitatea imensa de cunostinte pe care o acumulam in timpul vietii, inmagazinarea imaginilor individuale ar solicita un volum incomensurabil de memorie. In realitate replicatele din magazia de imagini sint destul de aproximative, iar puterea de discernamint si bunul simt ne face sa ne retinem in fata femeii de pe strada si sa n-o interpelam vulgar... "parca te cunosc de undeva", desi un psiholog de buna credinta poate intelege perfect suprafata de reala confuzie. Deci si creierul lucreaza cu aproximari, adica cu un fel de simboluri, tot asa cum si camerele digitale au inmagazinate jdemilioane de scene menite sa furnizeze o WB corecta... foarte aproximativa, deci nereusita, insa de cele mai multe ori.

Pai daca numeni nu cauta claritatea, luminozitatea WB-ul real, de ce Dumnezeu ne-am mai chinuit sa facem lentile compensate, multicoating, filme cu granulatie superfina? O imagine furnizata pe un Foveon X3 de un filtru Bayer pare sa fie arhisuficienta si exclude practic folosirea a 3 CCD-uri separate unul pentru fiecare culoare. Demozaicarea (termen obscur, care mie-mi suna de-a dreptul religios), atit de statistic inexacta, folosita in componentele sale, Lab Color inclusiv, cuprinde algoritmi capabili sa interpoleze seturi intregi din fiecare culoare. Daca operatiile sint executate in camera, rezultatul este formatul TIFF sau JPEG, pe care bucuros le asociez cu cuvintele rostite in urma analizei critice. Daca prelucrarea se face inafara camerei, este atunci vorba de formatul RAW, care deocamdata imi este imposibil sa-l asociez cu ceva din psihologie, fiindca n-am mai auzit de un produs neterminat al creierului, care sa fie transportabil catre alte masinarii inteligente separate (sau poate nu sint separate, poate sint tratate sa fie chiar acolo si eu nu sint in stare sa fac inca o distinctie articulata)... telepatii, teleportari, interpretari ale imagisticii viselor, generarea matricelor electroencefalografice, sint inca mecanisme care se studiaza asiduu. Unii stiu mai mult, altii lasa sa se stie mai putin din ce stiu, dar un lucru este cert. Sistemele cognitive vizuale au mecanisme de producere notionala diferite, in functie de scop si de specie... Sigur ca da... intr-un fel actioneaza o musca la vederea rahatului din mijlocul parcarii, decit domnul acela grizonat cu pipa fumeginda. E drept ca la aceste atitudini contribuie si celelalte simturi, dar 80% este vaz, iar de-aici 99% este scos din magazia proprie de imagini pentru identificare, slava Domnului ca ne putem permite sa stam ceva mai departe...

Folosindu-se de argumentatia avansata initial de catre Searle in Minds, Brains, and Programs, Barsalou, in Preceptual Symbol Systems, reitereaza ca cunoasterea este inerent perceptuala si ca amintirile preceptuale pot functiona ca simboluri. Aceasta inseamna ca: 1. ele au rol de referinte din mediul inconjurator si 2. ingaduie vehicularea interna a simbolurilor. In cunoscutele sale scheme desenate, el recurge la folosirea de asociatii intre imagini definite si simboluri, care se aseamana mai putin cu referinta initiala si pune de fapt bazele necontroversatei "revolution of icons". Daca ne departam putin ochii din datele stiintifice vedem lesne ca mare spanac nu s-a produs in aceasta asa numita revolutie... Tablitele cu "scriere" cuneiforma din Sumer si Canaan, scrierile orientale si alte vestigii scripturale ale civilizatiei umane operau asa mult inainte ca Bill Gates sa inceapa sa se joace prin garaje in cod masina si ca inventatorii digitalului sa tulbure atit de rau apele saturate in fenidon de la Kodak. Probabil ca asta este menirea oricarei generatii noi... sa descopere gaura la covrig.

Last edited by the rookie; 18-07-2006 at 17:11..
Reply With Quote
  #41  
Old 18-07-2006, 17:30
the rookie the rookie is offline
Senior member
 
Join Date: Sep 2005
Posts: 5,850
c. silogistica vizuala

Acum, daca rolul imaginilor in procesul cognitiv este atit de covirsitor, de ce pina in secolul 20 filozofii nici macar nu le-au luat in considerare? Raspunsul este simplu si bine documentat de istoria inregistrata: este mult mai greu si nedemn de incredere sa produci sau sa duplici imagini decit sa scrii un text. In civilizatiile pre-literale, imaginile evident au avut rolul primordial in stocare si comunicare de cunostinte colective. Odata cu aparitia graiului fonetic si cu separarea in cuvinte, imagistica a trecut in fundalul vietii sociale, dar a indeplinit pe mai departe functia mnemonica initiala. Emblematica si iconografia au inceput sa joace rolul auxiliar de identificare sau de regasire rapida a unor pasaje textuale. "Decaderea" rolului imaginii este semnalata inca din vremea lui Pliniu cel Batrin, care pomeneste motivul pentru care informatia botanica a fost trunchiata la codificarea efectiva a numelor plantelor si la asocierea acestor nume speciale cu succinte descrieri ale puterilor lor de lecuire: imposibilitatea scribilor de a reproduce fidel imaginile botanice. Rezultatele practice au fost dezastruoase si lumea medicala a timpurilor a renuntat la imagini din cauza confuziilor generate. Se argumenteaza (Ivins) ca inventarea tehnicilor medievale de reprodus imagini in serii scurte, 500 de ani inaintea inventarii tiparului, a fost mult mai revolutionara in teoria comunicarii decit creatia lui Guttenberg, de fapt cea mai importanta, pina la aparitia fotografiei, capabile de o infinit mai mare fidelitate.

J.C. Nyíri si Csaba Pléh adauga ca intre aparitia fotografiei si pina la descoperirea graficii computerizate, textele au putut fi vehiculate mult mai lesne decit imaginile. Rezumindu-se la cunostintele vremii sale, Aristotel, parintele silogismului, spunea ca "cuvintele sint imaginile componente ale cugetului si literele sint imaginile componente ale cuvintelor". Paradoxal insa, dar suficient de logic, silogismul complet, literele sint componentele cugetului nu se aplica. Da, e ca si cum, contemplind o imagine fotografica a unei fete blonde in fata unui geam intredeschis, pe care sint siroaie de apa, ai fi pus sa discerni daca intrebarea "daca afara ploua, fata e blonda" e adevarata sau falsa. Te uiti si, prostit de frumusetea profilului, sau de mirosul ploii pe pielea ei, raspunzi... "e adevarat, e adevarat" si ai vrea sa fii lasat in pace sa continui procesul analizei critice. Dar juriul te bate pe umar, te trezeste din reverie si-ti arunca verde in fata: "vezi-ti domnule de treaba, e fals... afara poate sa ploua sau sa stea... fata noastra tot blonda e, deci ai nimerit-o ca Ieremia cu oistea-n gard... (din nou)... si, daca mai faci o data, treci matale la Juniori... Si mai lasa fetele in pace, nu vezi ca nu poti gindi clar? Ia sa bagam noi niste sepia, un adjustment layer cyan, niste zgirieturi si un gaussian blur de vreo 20 de pixeli, poate-ti anihilam macar mirosul, ca noi de fapt voiam sa simbolizam calitatea termopanelor, nu fete blonde si alte bazaconii..."

E lesne de vazut in ce directie merg concluziile. Sau poate ca nu... Un element ajutator in rationalizare il reprezinta experimentele nereusite ale lui Neurath, care, prin 1930, se ocupa de International System Of Typographic Picture Education, sau pe scurt isotype, un sistem de imagini interdependent si interconectat, utilizabil impreuna cu limbajul, dar care avea o logica vizuala proprie. Sistemul era menit sa functioneze bidimensional si sa utilizeze conventii distinctive de forme, culori si asa ma departe (vezi attachment). Autorul sublinia ca citeodata este mult mai lesne sa folosesti imagini simbolice intrate in creier direct prin ochi, decit un sac de cuvinte, iar scopul sau declarat era elaborarea unei enciclopedii internationale de cunostinte unite comune, bazata pe un limbaj pictural. Parte din iconografia pusa la punct de el este folosita si astazi prin aeropoarte si gari, dar imaginile propuse sint complicate, prea elaborate, si nu reusesc sa constituie bazele unei simbolistici vizuale facile. Totusi psihologia ii este recunoscatoare fiindca a adus in atentie intrebari cu privire la imagini, la chestiunea asemanarii si conventionalitatii. Printre altate (si ca amuzament) am putut explica de ce papagalii de casa, in lipsa partenerei, incep sa faca curte, bineinteles fara finalitate, diverselor obiecte sau zone de prin colivie. Intr-o analiza mai atenta, s-a observat ca acestia gasesc matrici plane simbolice asemenatoare formei unei partenere si reusesc sa savirseasca conventionalitatea, care le permite preceptia vizuala iluzorie a prietenei. De-aici pina la a incepe ciripitul ala enervant nu este nici o secunda. Asa ca, barbati, nu va faceti probleme, nu sintem singuri pe lumea asta...

Last edited by the rookie; 16-06-2011 at 06:51..
Reply With Quote
  #42  
Old 18-07-2006, 17:40
digest digest is offline
Senior member
 
Join Date: Jun 2005
Location: iasi/bucuresti
Posts: 1,101
Este cit se poate de adevarat sa pui o relatie intre sensul cuvintului si sensul imaginii. Cuvintele se reduce la notiuni care reprezinta ceva, in mentalul uman. Si nu ar fi de neglijat ca inainte de a articula, omul a fost supus imaginii (isi reprezenta prin simboluri semnificatii pe care ii alegea din realitate: animale, oameni in diferite gestici, dans etc). Limbajul s-a dezvoltat mai apoi si ca evolutie umana, dar si ca necessitate de a denumi ceea ce omul vedea. Ciudat este ca, exact asa cum spunea Saussure, semnul lingvistic este arbitrar, ceea ce presupune ca a cauta “adevaratul sens al cuvintelor” este o activitate care se poate solda cu zadarnicia. Si imaginea nu sta departe de acest “degeaba incercam sa-I gasim sensul unic”, dat fiindca sta in strinsa legatura cu semnul lingvistic, sanjabil, dupa cum am observat.
Despre fotografia de care povestesti, realizata de H. Newton, nu stiu multe, mai bine spus, nu o cunosc, si sunt foarte sincera in golul cunoasterii mele. De la el stiu “Self-portret with Wife and model” si fotografia care apare pe coperta unui alt album foarte reusit de la… Taschen: “Naked and Drassed”. Oricum, asemanarile si deosebirile dintre fotografii apartinind artistilor diferiti este sau nu intimplatoare. Nu stiu cum se numeste aceasta in arta fotografica, dar in literature ii spune, de la Julia Kristeva citire – intertext. Motive asemanatoare sunt reluate si reformulate de artisti diferiti, chiar compozitii sunt asemanatoare uneori: de cite ori n-am vazut fotografii reprezentind un copac singur pe creasta unui deal sau intr-o cimpie. Ceea ce e si mai dragut, e ca, in general, astfel de reprezentari se intituleaza “solitarul”/”solitudine”, uneori mi se pare chiar o lipsa de inspiratie sa marchezi o astfel de imagine cu acelasi titlu. Dar, cum spuneam si alta data, e o chestiune de deschidere si de optiune.
L-ai prezentat si pe Dali, cu unul dintre tablourile realizate mai spre maturitatea carierei lui. Nu-i greu sa gasesti raspunsul la ghicitoare, doar ca, eu cred ca e doar un joc de compozitie acolo, cit un raspuns in miniatura. Mare zapacit latinul acesta! Am fost foarte incintata cind anul acesta am stat cu fundul pe cuvintele lui pictate pe o banca la Papa la Soni, in Vama Veche: “Singura diferenta intre mine si un nebun este ca eu nu sunt nebun.”
Despre imaginea generica: interesant, n-am descoperit inca ethnic aceasta posibilitate de a reda realul. Intr-adevar arata ca o schita, din care lipsesc detaliile si care ambiguizeaza subiectul intr-un mod cit se poate de intrigant. E si o problema de perceptie optica fina, parerea mea, acolo.
Despre magazia de imagini – cred ca depinde atit de pregatirea intelectuala, dar si de virsta, chiar sex si stare spirituala, poate. Interesant este cum la anumite perioade, aceasta magazine isi poate inchide unele rafturi sis a ramina codata doar pe anumite obsesii – imagini sau metafore obsessive, care pot fi stocate fie in reprezentarile artistice, fie in interpretarea simbolurilor unilateral.

Atasez imaginea urmatoare, pentru ca tocmai doream sa demonstrez cum, cu putine simboluri, dar foarte puternice, sau cel putin dispuse in asa maniera, incit sa inchege un cod-summa, imaginea are in fapt un singur symbol – un mesaj expresionist.
Will McBride, Overpo****tion, 1969
Attached Thumbnails
Click image for larger version

Name:	137510_1.jpg
Views:	589
Size:	13.1 KB
ID:	2009  
Reply With Quote
  #43  
Old 20-07-2006, 12:06
digest digest is offline
Senior member
 
Join Date: Jun 2005
Location: iasi/bucuresti
Posts: 1,101
[ ]

Fac o paranteza, sper, binevenita, pentru ca tot suntem la discutii despre imagine/simboluri. As dori sa prezint o carte care mi-a venit in miini zilele acestea “Videologia” apartinind teoreticianului Ion Manolescu si care are in subtitle – “o teorie tehno-culturala a imaginii globale”. Parte din acest studio foarte percutant si, as aprecia, indelung documentat, se constituie drept referinta literara, totusi, cam toate introducerile si explicatiile in aceste analize se ancoreaza pe teorii despre imagine (in postmodernism, in speta). Ajungind la concluzia ca imaginea deconstructivista vine din problema perspectivei, I. Manolescu vorbeste in termini de utilizator textual, spectator iconic si de interfata imaginii. Trecind prin citeva exemplificari commentate ale iluziilor optice, autorul ne introduce in lumea cyber-spatiului (fotografia digitala nu e departe de acest vitual site), a fractalelor (utilizate din ce in ce mai mult in redarea imaginii, exactitatii acesteia, extensiei ei), precum si in definitiile iconice. Daca este a ajunge la o sinteza, as aprecia ca teoreticianul repeat din alt unghi de vedere ceea ce si noi am discutat la un moment dat, mai pe scurt, faptul ca suntem capturati intr-o lume a imaginii, a vizualului, in care redarea realitatii si intruziunea acesteia este o problema primordiala. Videologia e o structura auto-productiva a imaginii si trecind prin “masinism” subiectiv, prin dislocatie virtuala, prin imagine-viteza, ea se globalizeaza (un fenomen resimtit uneori sip e site-urile de fotografie) si ajunge centrul existential. Din perspective etica, oarecum distopica, fiind aceasta viziune, este cit se poate de bine accentuate, arcuita in fiintele moderne printer care ne numaram la rindul nostrum. Cartea este aparuta la editura Polirom, Iasi, in 2006, si fiind o reusita consider ca cine o prinde si-si dedica si numai citeva ore pentru ea, ar avea de cistigat.
Reply With Quote
  #44  
Old 20-07-2006, 16:37
the rookie the rookie is offline
Senior member
 
Join Date: Sep 2005
Posts: 5,850
La modul strict algebric vorbind, cred ca putem spune ca am intrat pe linia dreapta care marcheaza jumatatea discutiei, nu in timp si nici in spatiu. Am vorbit extrem de lapidar despre mecanisme fiziologice, modalitati de receptare, legi si principii de accentuare ale perceptiei vizuale. Am inceput chiar sa discutam despre actiuni de simbolizare prin neglijarea voita si dorita a unor elemente pretioase. Cusurul nostru este ca nu ne-am bagat prea mult in exemple concrete, dar dac-am fi facut-o aici, ma intreb oare unde am fi ajuns. Sint sigur ca in primul rind la tribunal, si apoi poate pe la vreo alta editura. Cu toate astea eu simt ca inca nu ne-am suflecat bine decit mineca stinga...

Ma gindesc, cu oarecare stringere de inima, ca urmeaza o parte pe care sincer sa fiu nu o agreez in principiu. Cred ca pentru cei mai in virsta este usor de inteles de ce. De mai bine de o suta de ani ne-am chinuit cu totii, care am avut intr-un fel de-aface cu chimia aplicata in fotografie, sa scapam de alb-negru, sa-l facem color, la inceput prost de tot, apoi din ce in ce mai verosimil. Pina a venit padurarul (digitalul) si ne-a potolit cu totul. Acum culorile sint excelente, chiar mai dihai decit in insusi ambientalul. Insa, dupa atita timp, generatiile care de fapt nici nu au apucat sa guste din sublima frustrare de a vedea monocromatic, adica de a te juca de-a realitatea, au dat peste sertarul cu fotografii ale bunicului si sint dispuse chiar sa sa zvirle la gunoi toate cuceririle tehnice, care au dus la apropierea fidelitatii fotografiei de vederea umana naturala si nepatologica, poate din simtiri ancestrale, poate doar din tentinta umanoida de copiere, imitare...

Sa ma intreb de ce, este de prisos, fiindca n-am sa pot sa schimb nimic... este probabil acelasi motiv urmare a caruia cea ma bogata natiune a lumii maninca de 4 iulie coaste de porc, linte, stir, piine neagra, iar de thanksgiving dovleac preparat dupa retete furate de pe la hamesitii, semi-canibali de indieni pieile rosii. Deseuri agricole, lucruri pe care noi, amaritii de romani, le dadeam la ciini sau la porci... si care costa inexplicabil mult mai mult decit franzela, fileul de porc, muschiuletul de vacuta sau ananasul...

Ca totusi lucrurile nu stau chiar asa de simplist, cred ca vom putea elucida in cele ce urmeaza.

5. CULOAREA CA ELEMENT TRANZITORIU. CULOAREA FIZIOLOGICA, CULOAREA PATOLOGICA. NON-CULOAREA. OBSTINATIA ALB-NEGRU

In cele ce urmeaza nu vom insista pe simbolistica culorilor in civilizatiile si societatile umane contemporane, acest subiect a fost tratat pe larg in alta parte. Nu vom pomeni nimic despre natura sau despre cum este produsa culoarea, fiindca consideram ca aceste mecanisme apartin fizicii optice si sint mai mult sau mai putin familiare. Cine este interesat de citeva explicatii si exemple in acest sens, poate consulta Wikipedia. Ochiul omenesc poate distinge circa 7 milioane de culori. Unele dintre acestea, sau relatiile de vecinatate dintre ele, pot fi iritante pentru ochi, pot produce dureri de cap sau pot dezorganiza vremelnic sau permanent simtul vizual. Altele, dimpotriva, pot fi linistitoare sau calmante, iar altele pot fi folosite ca tratament impotriva unor boli (ne-psihiatrice). In consecinta vizualizarea unei anumite balante de culori poate fi instinctiv evitata sau cautata, observatia directa aducind dupa sine retractia involuntara din fata stimulului sau staruinta in observare, ducind nemijlocit la minimalizarea oboselii vizuale si relaxarea efectiva a intregului corp.

Din nou un exemplu din etologie. Posner a fabricat si experimentat cu lentile de contact rosii pentru pasarile dintr-o ferma industriala. S-a constatat ca gainile care purtau lentile s-au comportat diferit fata de grupul de control in sensul ca au mincat mai putin, au produs mai multe oua si nu s-au "luptat" atit de mult, parind mult mai linistite. Rezultatul final? Cresterea productivitatii cu circa 600 milioane $... sa vezi rosu de furie si nu alta! Galbenul atrage cel mai puternic atentia, in special daca e insotit si de negru. S-a constatat (Goldberg) ca copiii, care se joaca cu jucarii galbene intens, pling mai mult, sotii se cearta mai aprins intr-o bucatarie galbena si plina de soare, si in general galbenul este cel mai greu de privit indelung. Efectul fiziologic al galbenului, ca dealtfel al oricarei culori, este extrem de influentat de saturatia care i se confera, cu cit mai diluate, culorile iritante sint mai stridente. Contrastul in cadrul tentelor din aceiasi culoare este de asemenea un factor esential in perceptia culorii respective per total. Exista experimente deosebit de interesante atit cu animale cit si cu subiecti umani.

Unul, efectuat pe o perioada mai extinsa (in Rusia, bineinteles...), prin anii 90, si care cuprinde studii si referinte directe la alte studii incepind din 1890, care mie mi s-a parut deosebit de bine documentat (Khouw), si-a propus sa stabileasca (daca exista) diferentieri in preceptia culorilor pe genuri. Informatii anterioare au pus in evidenta ca: barbatii sint mai afectati de galben, prefera albastrul rosului si portocaliul galbenului (femeile invers), barbatii sint mai toleranti pentru asa numitele culori acromatice, PUNCT FOARTE IMPORTANT IN DISCUTIA NOASTRA. Fermecatoarea cercetatoare citeaza argumente solide (electroencefalograme, electrocardiograme) in legatura cu barbatii care au fost dispusi in camera gri, fata de camera cu culori vii si fata de aceleasi expuneri ale femeilor. Femeile isi aduc aminte constant mult mai multe nume conventionale de culori decit barbatii, plus ca realmente le face placere sa poarte o moda infinit mai colorata. Aspectul exterior la umanoizii civilizatiei industriale vine in contradictie oarecum cu tendintele naturale. Deci studiile arata ca femeilor le plac culorile. Toate bune si frumoase... explicatii si exemple date de mama natura vedeti afara, pe fereastra, in acvarii... oriunde iti intorci capul: toti masculii increngaturii aviare, a pestilor, a insectelor sint colorati ca la balamuc... de ce? Fiindca asa le place femelelor... e lucru dovedit si la oameni... atunci ma intreb de ce vestimentatia a luat-o atit de rau razna pe toate catwalk-urile lumii asteia? De ce are nevoie FEMEIA de fard si rouge de buze? Doar fiindca este mai slab conturata coloristic decit barbatul? Pai el nu-i mort dupa culori... atunci? Parca e prea simpla intrebarea asta... Trecem mai departe.

Apropos de articulare si de deosebiri intre noi insine... Un alt experiment (Guerin si Park) a recurs la computer si a imaginat urmatoarele ambiante:

- camera 1 - nuante reci, usoara tenta dominanta, croma joasa, contrast ridicat
- camera 2 - nuante calde, usoara tenta dominanta, croma ridicata, contrast ridicat
- camera 3 - nuante calde, usoara tenta dominanta, croma medie, contrast scazut
- camera 4 - nuante neutre, usoara tenta dominanta, croma joasa, contrast ridicat
- camera 5 - nuante reci, tenta dominanta medie, croma ridicata, contrast mediu
- camera 6 - nuante calde, tenta dominanta intunecata, croma medie, contrast mediu

(unde prin "nuanta" se intelege de fapt lungime de unda)

S-a sugerat un vocabular limitat, format din urmatoarele descriptive:

placut, calmant, costisitor, expresiv, deschis, spatios, intricat, divers, imbietor, comfortabil, modest, complex, ordonat, aerat, formalist, emotional, atractiv, sofisticat, coordonat, unificat, lejer, bogat.

Dupa studiul raspunsurilor indivizilor interpelati (barbati si femei deopotriva, intr-un numar de-a dreptul impresionant) culorile au definit urmatoarele concepte psihologice despre ambiental:

i. Factorul de locuibilitate: placut, comfortabil, imbietor, calmant, aerat, spatios, lejer, deschis, modest, atractiv
ii. Factorul de organizare: organizat, unificat, coordonat, formal, sofisticat, costisitor, bogat
iii. Factorul simptomatic: emotional, divers, intricat

Raspunsurile au fost analizate statistic, iar deosebirile dintre femei si barbati au aparut ca extrem de complicate si interesante (in mare acestea au fost subliniate anterior: toleranta la acromatism vs. adaptabilitate si flexibilitate). Ca o curiozitate, camera 5 a fost cea preferata de barbati din punctul de vedere al tuturor factorilor reiesiti din texte. Pina acum se constatase (si experimentul a confirmat inca o data) ca specia umana prefera instinctiv tonurile reci celor calde (!!!), dar experimentul ultim vine sa demonstreze ca primordialitatea aceasta este secondata de tenta, croma si contrast intr-o pondere importanta in stabilirea interesului pentru imaginea vizuala.

Explicatiile rezultatelor experimentelor sint complicate si nu voi intra in alte amanunte reale sau speculative, dar important este sa retinem ca nu-i de loc de joaca cu culorile!

Last edited by the rookie; 06-08-2006 at 07:51..
Reply With Quote
  #45  
Old 22-07-2006, 12:16
digest digest is offline
Senior member
 
Join Date: Jun 2005
Location: iasi/bucuresti
Posts: 1,101
Experimentul lui Khouw mi s-a parut interesant din perspective lui politicaly correct si ma inspaininta cu atit mai mult cu cit eu sunt adepta non-culorii, dupa unii, NEGRU si ma imbrac cam monocrom. Nu stiu cum se face ca psihologii/cercetatorii ne demonstreaza mereu in urma analizelor, experimentelor ca nu suntem tocmai in regula. De altfel, mai ales in lumea artistilor (si aici mi se pare interesant ca studio sociologic) barbatii accepta foarte usor pentru ei insisi si in lucrarile lor culorile (nu ma refer doar la domeniul vizual: fotografie, picture, dar si la domenii diferite cum ar fi: vestimentatie, design interior sau exterior, arhitectura chiar). Ca tot am amintit de arhitectura, foarte abordata incepind de prin anii ’60 este aceasta tendinta de joc coloristic si nu doar volumetric al cladirilor. Culoarea este un dinamism al formei. Si simbol, dar, in viziunea mea este un contur in miscare a imaginii. The rookie, vorbeai de saturatie si contrast. Atita vreme cit sunt bine gindite aceste doua criterii in imagine sunt binevenite. Doar san u cadem in extrema cealalta care ne da durere de ochi. Cred in culoare o data in plus cu cit ea defineste un stil. Sunt artisti care au preferinte deosebite pentru culoarea roz, ei bine, da, roz, am spus. Nu-l support in principiu pe domnul acesta fistichiu, dar certindu-ma odata cu un degustator fin in ale designului am realizat ca lucrurile nu stau chiar asa de drastic precum credeam eu. Rozul da destul de multa batatie de cap, fiind pretentious ca amplasare linga alte culori, nici pentru a devia in neplacut, nici pentru a fi sters. Apoi intrebarea capitala atunci a fost: “Draga, cum iti imaginezi tu o intrunire la nivel inalt, intre cine vrei tu (Cioran, Patapievici, Dan Pita, Luca Pitu etc), si ei sa vina imbracati in roz?!” Ei da, asta era o adevarata dilemma, pe care din incapatinare n-am vrut s-o rezolv, dar care si acum imi persista in minte. Cum sunt ‘doamna profesoara cu principii’ cred in continuare ca rozul e o viziune foarte trendy asupra realitatii si ca pentru mine, iese din orice discutie. Sunt insa innebunita dupa combinatia fond alb cu accente de rosu. Sau chiar daca mai obositor si mai classic, rosu pe negru.

A combina culorile nu mi se pare o chestiune de trecut cu vederea – cred in continuare ca la acest capitol nu merge oriice linga orice. Asa cum un sunet nu se potriveste cu oricare altul (desi muzica experimentala incearca sa ne-o demonstreze din plin, Zorn, de exemplu, sau chiar Walter de Maria si altii). Imi amintesc aici de un film pe care l-am vazut in care John Cage se intreba: “daca acesta este un sunet, atunci aceasta este muzica”. Filmul era facut in colaborare cu muzicianul-compozitor Raashan Roland Kirk, iar discutia se referea la muzica/text/creatie in general, pornind de la controversata (la o vreme) muzica jazz.

Mai am si convingerea ca o culoare ar trebui sa fie predominanta intr-o fotografie, in functie si de mesajul transmis acolo, in functie si de atmosfera generala a acesteia. Asta nu inseamna neaparat ca toate peisajele voi fi pe tente de verde, sau ca toate apusurile trebuie sa fie rosii. E, cum mentionam si cu alte ocazii, o problema de optiune si argumentare. Interesanta, pina la urma si notiunea aceasta de ‘fotografie’ – dezvolta cred un paradox: cel de a pune artistul in ipostaza de a fi liber si constrind de legi, in acelasi timp.

Ceea ce iar mi se pare bizar, in sensul bun al cuvintului, este ca fotografia in culori este mai aproape de realitate, redind contururile vitale asa cum sunt in natural – atunci fotografia alb-negru sa fie un fel de cod-mesaj ireal?
Reply With Quote
Reply



Thread Tools
Display Modes

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

BB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is On
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 15:10.


Powered by vBulletin® Version 3.7.4
Copyright ©2000 - 2019, Jelsoft Enterprises Ltd.