Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /storage/content/74/102274/galeriafoto.com/public_html/forums/showpost.php on line 215 Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /storage/content/74/102274/galeriafoto.com/public_html/forums/showpost.php on line 220 Galeria Foto - View Single Post - Obiectiv evenimente (nunti, conferinte, etc)
View Single Post
  #4  
Old 30-04-2008, 11:34
dreamcatcher's Avatar
dreamcatcher dreamcatcher is offline
Member
 
Join Date: Sep 2006
Location: Satu Mare
Posts: 544
Post Eu... şi înscrisurile mele prelungi

Află de la mine, cimpuducule, că fotografierea unui eveniment festiv include pe lângă accesoriile foto o mulţime de factori imprevizibili: oameni de tot soiul, spaţii cu suprafeţe diferite şi sisteme de iluminare diverse, factori meteorologici, incidente neprevăzute, drept pentru care toate acestea "obligă" fotograful la o mulţime de amănunte de care musai să ţină cont. Să nu mă pierd însă în detaliile astea, deşi, nu o dată am păţit-o din pricina unor astfel de evenimente "surpriză".
1. Canon 400D e suficient pentru o pozare de calitate, chiar dacă eu sunt Nikon-ist încăpăţânat.
2. Canon 50/1.8 II - mi se pare puţin incomod, având în vedere că nu o dată ai să te afli într-o cameră (a miresei, a mirelui etc.) şi, vrând să faci fotografii mai "de-a-mpicioarelea" sau de grup, te trezeşti că "nu îţi încap în poză". În sala de nunţi, dimpotrivă, va trebui să stai departe de miri ca să-i fotografiezi, ori în îmbulzeala care va fi, îţi va fi iarăşi tare greu să te descurci. Eu te încurajez să iei un obiectiv de 28-135 mm (cum scrie şi nfanurie), la aceeaşi deschidere a diafragmei, fiindcă ai să observi, n-o să ai nici timp, nici chef să tot schimbi obiective în timpul evenimentului.
3. Blitz-ul este un accesoriu foarte important, ba chiar aş recomanda să ai unul de rezervă. Eu unul aşa procedez, de când un nuntaş prea zelos mi-a smuls accidental blitz-ul din şina în care a fost prins, deteriorându-i totodată sistemul de prindere. E neplăcută să mergi la mire sau la mireasă, în mijlocul evenimentului şi să-i spui: "Păi, vedeţi, mi s-a stricat bliţul...". Asta nu e o scuză care să îi liniştească pe miri sau pe invitaţi.
4. Blitz-ul ca şi blitz-ul, dar ce te faci cu acumulatorii care alimentează blitz-ul? Eu recomand trei seturi de câte patru baterii AA (sau cele potrivite pentru blitz-ul tău) şi cel puţin un încărcător, astfel în timp ce tu "tragi" mai departe cu fotografiatul, acumulatorii epuizaţi stau cuminte la încărcat. Ai să rămâi surprins cât de repede şi de "la momentul cel mai inoportun" se descarcă bateriile.
5. Tot în aceeaşi ordine de idei: "bateriile" pentru camera digitală să fie categoric în pereche, cu aceeaşi alternanţă a folosirii, respectiv încărcării lor.
6. În ce priveşte card-urile, eu socot că două de 2 GB sunt suficiente, dar dacă sunt trei, sigur nu-i nici un bai. Nu optez pentru un card de capacitate mai mare, fiindcă, s-ar putea să ai surprize tare neplăcute dacă se deteriorează.

Dacă am omis ceva ori dacă ai nelămuriri, am să revin. Mult spor şi alegere cu-minte a accesoriilor.
Alexandru
__________________
keep dreaming ;)
Reply With Quote