Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /storage/content/74/102274/galeriafoto.com/public_html/forums/printthread.php on line 119 Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /storage/content/74/102274/galeriafoto.com/public_html/forums/includes/init.php on line 49 Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /storage/content/74/102274/galeriafoto.com/public_html/forums/includes/init.php on line 97 Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /storage/content/74/102274/galeriafoto.com/public_html/forums/includes/init.php on line 101 Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /storage/content/74/102274/galeriafoto.com/public_html/forums/includes/init.php on line 109 Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /storage/content/74/102274/galeriafoto.com/public_html/forums/includes/init.php on line 120 Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /storage/content/74/102274/galeriafoto.com/public_html/forums/includes/init.php on line 124 Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /storage/content/74/102274/galeriafoto.com/public_html/forums/includes/init.php on line 132 Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /storage/content/74/102274/galeriafoto.com/public_html/forums/includes/init.php on line 201 Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /storage/content/74/102274/galeriafoto.com/public_html/forums/includes/init.php on line 379 Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /storage/content/74/102274/galeriafoto.com/public_html/forums/includes/class_core.php on line 2517 Galeria Foto - O introducere, in loc de epilog.
Galeria Foto

Galeria Foto (http://www.galeriafoto.com/forums/index.php)
-   Discutii de tot felul (http://www.galeriafoto.com/forums/forumdisplay.php?f=14)
-   -   O introducere, in loc de epilog. (http://www.galeriafoto.com/forums/showthread.php?t=2609)

the rookie 09-09-2007 11:34

O introducere, in loc de epilog.
 
La masa la bunica, in Parcul Calarasilor, duminica, la ora unu fix, tacimurile sint asezate corect, cite trei furculite lucitoare in partea stinga, doua linguri in dreapta si doua cutite, sus alte trei scule complicate, pentru mincat peste si specialitati, sase pahare, unul cu flori plutitoare, altul cu o luminare aprinsa si inca trei de diverse marimi, iar in fata, trei farfurii, una peste alta si un set de trei stergare de diverse culori. Solnite si recipiente cu mirodenii si licori coloniale se gasesc dispuse neortodox de-a stinga si de-a dreapta locului individual si spatios destinat devorarii hranei. Se vede clar ca pe astea le-a asezat bunicu... Pedanteria culinara ii placea in mod deosebit bunicii, absolut in toate zilele saptaminii, deci nu facea nici un efort pentru noi, era naturalul, subintelesul, modul de vietuire pentru ea... Septembrie era luna cind se mincau inca pepeni rosii, ca unul dintre deserturi, la alegere. Era partea din prinz care-mi placea cel mai mult, fiindca puteam sa aplic, fara mustrare si priviri dezaprobatoare, ceea ce credeam eu ca dobindisem pe cont propriu, de la Gigi, baiatul carutasului care aducea berea pentru bodega din Bariera Vergului: modalitatea mincatului feliei de pepene cu gura, fara fasoanele etichetei frantuzesti antebelice. Am fost lasat sa inteleg ca aceasta era recunoscuta a fi contributia mea estetica la masa si, sincer sa fiu, eram chiar mindru de mine. Dupa asta, parca plina de repros, dar la modul vesel, mama trebuia sa-si intrerupa inghetata si sa ma duca la baie ca sa ma spele la gura. Era de fapt inconvenientul major, amanuntul definitoriu care deosebea radical gustul pepenelui de la aceste prinzuri de cel de la festinele care se desfasurau la cealalta bunica, pe Zambilelor, in cartierul Lacul Tei, mai rar, e adevarat, pe perioada vacantelor de vara. Acolo se minca numai in doua farfurii, tata avea voie sa fumeze la masa, se vorbea aprins si tare, si, intrerupindu-se unii pe ceilalti, puneau la cale fel de fel de aventuri si de excursii, iar eu ma puteam ridica de la masa oricind sa ma duc la joaca cu copii de pe strada, dar in special cu fetitele popii de vis-a-vis, chiar daca zeama dulce de pepene mi se usca pe obraji si pe barbie, adunind acolo tot praful de pe drum.

Dupa atitia ani, am remarcat insa ca natura acestui delicios desert s-a schimbat socialmente, aproape fara sa-mi dau seama: aici, pepenele rosu vine in casolete de plastic sterilizat, este taiat in bucatele egale, numai potrivite pentru mestecat lejer, nu are simburi, este la fel de dulce la fiecare inghititura si este dramuit astfel incit, dupa o portie, sa nu mai simti nevoia de nici un supliment. Sint gata sa bag mina-n foc ca pina si bunica din Bariera l-ar fi tolerat cu mai multa intelegere la masa ei. Din pacate insa acea viata s-a incheiat, cum s-a incheiat si cea din Tei, precum si inca alta sumedenie se vieti si obiceiuri, iar pepenele rosu se poate minca chiar si la volan... Si totul s-a petrecut atit ca urmare a unor acumulari, cit si ca urmare a modificarilor radicale ale anumitor circumstante.

Tocmai despre acest gen de schimbari sint inclinat sa vorbesc in cele ce urmeaza, dar ma voi referi, daca mai incape vre-o indoiala, la fotografie. Gindurile pe care urmeaza sa le astern aici sint pur si simplu personale, chiar daca sint constatate, ierarhizate si consemnate de catre multi autori. Consider insa, din experienta proprie, ca un asemenea thread poate fi deosebit de folositor celor care se intreaba in diferite instante: "quo vadis?", dar, in loc sa decida sa se retraga, aleg sa meaga in continuare cu valul, fie pentru ca-si dau seama ca apa are aceiasi "textura" chiar daca sta pe loc, chiar daca e dulce sau sarata, fie pentru ca pur si simplu considera ca schimbarea drastica nu este o cale de urmat... Apropos:


Desi nu am sa zabovesc de fiecare data la explicatii, justificari si exemplificari de acest gen (adica de natura schimbarilor care trebuiesc efectuate in curbele canalelor de culoare pentru a capata un aspect coerent, corectat, exemplar si ireal al "texturii" apei de diverse proveniente [Tally]), trebuie sa stiti ca acestea intotdeauna exista si sint extrem de la indemina. Monologul meu, fiindca as dori din motive de "focusare pe problema" sa ramina un monolog, va fi presarat cu multe exemple, parte din ele ducindu-va poate la acea "fuga de idei" specifica, daca vreti, individualitatii pre-schizoide, atit de necesara in viata de zi cu zi. Este un thread care se dedica aspectelor mai putin evidente ale indeletnicirii fotografice, lasa la o parte tehnica si isi propune sa analizeze mai curind partea umana, mult mai complicata a acestui proces, lucru care probabil v-a aparut oarecum evident din introducere. Nu este un thread foarte usor de urmarit si isi propune sa treaca in revista multe referinte bibliografice, iar zona de adresare depaseste cadrul de incepator initiat. Totusi consider ca ceea ce va urma, daca este bine inteles si digerat in liniste, poate servi si unui incepator absolut. Un singur lucru ii este acestuia necesar: sa stie sa citeasca.

the rookie 11-09-2007 10:10

In intreprinderea de a supravietui pe un forum de fotografie, membrii acestuia incearca sa posteze fotografii cit mai bune. Totusi este necesar sa zabovim un pic asupra acestui concept, "fotografie buna", altfel nu avem cum sa depasim situatia de a acorda plusuri mai mult sau mai putin subiective, de a scri indemnuri de cele mai multe ori uzate, tocite si devenite de-a dreptul stupide, sau urari de bine, anoste, nefolositoare si cu care oamenii se obisnuiesc extrem de usor, nemaiputind trai altfel. Trebuie ca exista in lumea asta in set de criterii care, aplicat unei imagini vizuale, duce la concluzii mai mult pozitive decit negative si parerea generala tinde catre adjectivul "buna", atit de vinat de catre noi toti. Daca o fotografie este perceputa si categorisita ca buna sau rea, depinde de pe cine intrebi si de criteriile acestei persoane [Davis]. Judecata unui proprietar de galerie de arta va fi evident cumpanita de cum se vinde o fotografie si mai ales la ce pret. Un om de stiinta considera o fotografie buna pe aceea care pune in evidenta informatia vizuala cit mai clar si mai succint. Directorul unei agentii de reclama si clientul acestuia vor spune ca o fotografie este buna daca in cele din urma idilizeaza un produs destinat vinzarii intr-asa un mod incit acesta este capabil sa apara cit mai atragator cumparatorilor. Profesorul de fotografie gaseste ca pozele tale sint bune daca acestea prezinta macar un semnal perceptibil de constientizare a ceea ce faci, de ingeniozitate tehnica si/sau de expresivitate personala. Pentru maica-ta, orice fotografie facuta de tine este buna, mai ales daca te infatiseaza pe tine insuti zimbind, iar pentru tine o fotografie buna este cea care iti place tie, indiferent de ce zic altii. Este evidenta subiectivitatea acestei sintagme si dificultatea de a gasi niste criterii universale. Si am numit-o sintagma deoarece pentru noi cei de-aici de pe GF constituie nucleul sintactic primordial al incercarilor noastre de a comunica in limbajul vizual.

Definitiile aproximative de mai sus au subinteles pozitia consumatorului. Producatorul de fotografie are insa si el o optica, de cele mai multe ori diferita fata de a consumatorului de imagine. Extrapolind, din lipsa unei definitii specifice deocamdate, in mod logic, un artist poate considera munca sa ca buna, daca producerea rezultatului final, a creatiei sale, este o experienta plenara, plina de rasplata si daca aceasta se compara sau ii depaseste acestuia asteptarile. Procesul "facerii", modalitatile si etapele acestuia precum si gradul de satisfacere spirituala in urma contemplarii realizarii finale, denota pina la urma simtul, "gustul" artistic al creatorului, dar si limitele lui. Succesul sau esecul de piata al creatiei artistice denota insa "gustul" publicului consumator. Din cauza acastei ambiguizari trebuie sa se dea cea mai mare importanta cunoasterii si corelarii cit mai eficace a celor doua scale de evaluare. Ca nu se intimpla decit foarte rar aceasta, este de asemenea evident. In decursul istoriei, desi o insemnata parte din lucrarile artistice importante au fost patronate si subventionate de catre persoane bogate, totusi ele au reprezentat in majoritate propria expresie si exteriorizare a artistilor respectivi. Este greu de crezut ca Guernica lui Picasso ar fi putut rezulta ca urmate a unui impuls comerical al cuiva. Daca consideram portretele oamenilor importanti ai timpului, ale Margaretei Cameron, putem spune ca ele reprezinta o intruchipare impresionanta a credintei profunde, iar daca trecem in revista peisajele ei ilustrative, cu caracter alegoric, biblice sau literare, nu ne putem abtine sa nu observam banalul, chiar stupiditatea. Mai recent, lucrarile de arta comerciala ale lui Arbus, desi realizate cu mare pricepere si ingeniozitate, sint calitativ inferioare lucrarilor cu caracter personal ale ei. Este evident ca cele mai bune lucrari ale unui artist sint acelea concepute ca sa-i placa in primul rind lui, fara ginduri critice si fara sa fie elaborate pentru altii. Totusi nu trebuie sa va lasati prinsi orbeste in acest joc. Numai anumiti indivizi, a caror maturitate si sofisticare in mestesugul artistic a atins evident anumite nivele, sint capabili sa produca lucruri cu semnificatie de durata. Mai mult decit atit, ca animale sociale, nu putem opera in izolare totala si de aceea comunicarea, aprobarea, critica si schimbul de idei sint extrem de importante pentru noi toti. Lucrarile unui artist neexperimentat si nepriceput, indiferent cit de satisfacatoare ar fi pentru el insusi, vor apare naive si rudimentare unui public ceva mai instruit si respingerea va constitui o experienta deosebit de dureroasa. Pe de-alta parte, foarte multi artisti tineri au tendinta sa cedeze presiunii sociale exterioare, modelindu-si propriile instincte si incercind sa-si croiasca creatia dupa gustul publicului. Astfel, fara liniile directoare ale propriului simt artistic care sa le ghideze munca, rezultatele lor vor mima rezultatele altora, aflati in aceiasi situatie, iar mediocritatea, derivabilitatea si miscarile anticipabile "trendy", vor cobori drastic stacheta bunului gust, simplu fiindca simtul artistic este creat si educat in prima instanta de catre artisti si nu de catre publicul insusi, de obicei lipsit de orice chemare artistica, dar pus intotdeauna pe critica. Acesta din urma beneficiaza doar de o instruire artistica, eventual, pe care i-o insufla scoala si abia apoi artistul. Este vai si-amar daca se intimpla invers (vezi despre fenomenul artistic suburban american in "The Good, the Bad and the Kitsch" [Raynor], fenomen de loc strain perioadelor cautarilor sau blazarii si ratarii artistice, deci de observat chiar si aici, pe GF). De aceea este infinit mai bine sa muncesti ca sa-ti formezi, sa-ti educi si sa-ti cultivi simtul personal, gustul si apoi stilul artistic, sa-ti imbunatatesti modalitatile de lucru la modul cit mai obiectiv posibil. Munca ta va capata in cele din urma atentia cuvenita si eventual aprobarea de public meritata.

Cea mai importanta etapa in acest proces de devenire este utilizarea constructiva a criticii... poveste cu cintec...

sithmaster 11-09-2007 11:21

... astept cu nerabdare continuarea ...

the rookie 12-09-2007 09:44

Desi fara indoiala, ca fotograf, nu trebuie sa accepti intelesul pe care il da fiecare notiunilor de "bun" sau "rau", totusi trebuie sa iei in consideratie reactiile observatorilor, cit mai obiectiv cu putinta. Faptul ca te-ai hotarit sa arati munca ta cuiva inseamna ca esti impacat cu gindul riscului de a primi eventual atit critici, cit si laude, deci esti oarecum constient ca produsele tale pot fi aprobate sau dezaprobate. Daca primesti mai mult critica decit aprobare, inseamna ca gustul criticii difera intr-o oarecare masura de al tau si ca minunatele calitati pe care le vezi tu in lucrare nu sint transmise si nu apar evidente pentru observatori. Deci daca aprobarea, acceptiunea, lauda, reactia pozitiva sint importante pentru tine (si, daca esti o fiinta omeneasca normala, sint), atunci trebuie sa afli si care anume este problema criticilor si sa o rezolvi intr-un fel sau altul.

Diferendele minore de gust nu sint in mod special importante. Critica poate chiar exprima un grad de lipsa de interes pentru realizarea ta, dar poate concluziona, de exemplu, ca ea este bine executata pentru ceea ce reprezinta. Problema serioasa apare atunci cind exista o diferenta flagranta de perceptie a calitatilor lucrarii si acest lucru trebuie supus serios consideratiei tale, caci absenta comunicarii este cea mai grava instanta care poate surveni in creatia artistica. Daca esti incepator in ale fotografiei, exista posibilitatea sa fii fermecat pur si simplu de mecanismele de formare a imaginii finale si orice poza sa ti se para minunata, un triumf. La un nivel intermediar poti simti ca fotografiile tale, stradale sa zicem, seamana perfect cu cele ale lui Winogrand, in vreme ce critica le vede ca pe niste snapshoturi fara absolut nici un sens. Chiar si fotografi experimentati pot cadea in aceasta cursa, adica pot crea lucrari in care critica vede imediat greseli elementare evidente, puncte de distragere a atentiei, cromatici aiurea, etc., fara ca ei insisi sa le poata observa, nici chiar dupa ce li se constientizeaza acestea prin atentionare directa. Exact ca atunci cind te apuca nestavilit cintatul sub dus si, incintat de rezonanta baii, nu-ti mai dai seama cit de afon esti de fapt. Tu auzi launtric melodia asa cum o stiai de la radio, dar de fapt in camera alaturata copiii si nevasta-ta se uita cu disperare unii la altii si dau ochii peste cap la miorlaiturile tale penibile.

Pericolul de a vedea in propriile fotografii exclusiv ceea ce am dori sa vada publicul este o realitate crunta, indiferent de gradul de eruditie in domeniul fotografiei, iar reactiile criticii trebuie luate foarte in serios, dar nu la modul personal (decit daca exista motive intemeiate pentru a crede acest lucru). Critica buna iti poate indica succesul sau insuccesul eforturilor tale de a-ti impartasi ideile, emotiile si sentimentele, precum si caile de a-ti imbunatati stilul de comunicare. Trebuie insa s-o iei in seama in modul cit se poate de obiectiv... daca esti in stare.

Fotografia este un mediu "mecanicistic" complex, guvernat in mare masura de principii fizice (si chimice), care sint credibil demonstrate, previzible si destul de putin elastice. De aceea este usor sa ajungi in scurt timp competent din punct de vedere tehnic, fiindca nu sint enorm de multe lucruri de invatat si de stapinit. Tot ceea ce se cere este intelegerea corecta a principiilor, respectarea materialelor si uneltelor implicate si o constiinta inaintata a muncii, a interrelatiei cu ele. Aceasta rigiditate tehnologica confera deci mediului fotografic destul de putin spatiu pentru expresie si contributie personala. Spre deosebire de alte arte vizuale, unde este implicata si permisa evolutia gradata catre produsul final, iar revenirea, modificarea, corectarea si perfectarea imaginii constituie armele personale ale artistului, fotografia nu ofera oportunitati de revenire, de schimbare in timpul procesului de formare a imaginii. Desigur ca imaginea poate fi manipulata ulterior, dar initial procesul este limitat la simpla inregistrare a ceea ce a vazut obiectivul aparatului de pozat. In acest mediu de creatie unic, artistul are mai curind miinile legate, iar curbele pensulei, idiosincrasiile liniei drepte, perspectiva sau culoarea lasa foarte putin loc pentru "accidente" folositoare si manipularile sint foarte strict limitate. Accidentele in fotografie au in general efecte dezastruoase evidente si nu decorative sau corectabile decorativ, chiar daca unii artisti se incapatineaza sa intoxice publicul cu astfel de dejectii. Creativitatea in acest cadru este directionata strict catre selectarea si organizarea subiectului fotografic, precum si asupra post-manipularii imaginii deja formate.

Selectarea si organizarea subiectului este esenta fotografiei propriu-zise. Alegerea pozitiei camerei, distantei focale, profunzimii cimpului de claritate (DOF), intervalului de expunere, sensibilitatii, filtrelor si altor atasamente, conditiilor iluminarii si postprocesarii, contribuie desigur la calitatea imaginii, care, la rindul ei, reflecta intr-o oarecare masura gustul, sensibilitatea, stilul si rafinamentul fotografului. Munca va fi in continuare personalizata de alegerea materialelor pentru tiparit si a genului de prezentare finala. Gradul de recognoscibilitate al unei personalitati fotografice depinde deci de bunul gust personal si de puterea de judecata implicate in deciziile si selectiile facute, mai putin de neclaritati si intunecari repetitive. Mai depinde de asemenea si de gradul de angajare totala (commitment) a fotografului, precum si de marimea efectiva a intervalului de timp dedicat atingerii "perfectiunii", dupa cum o dicteaza simtul artistic propriu. Nu va lasati pacaliti de simplitatea relativa a acestui mediu de creatie: din punct de vedere tehnic este usor de stapinit, artistic insa este formidabil de complicat.

Hai s-o luam putin metodic, de la capatul procesului fotografic. Sa adresam problema la modul concret: cum vede o camera fata de cum vede fotograful.

marian_radu 12-09-2007 12:07

Si eu astept continuarea!

alinzele 12-09-2007 12:58

interesant foileton
si eu, ca restul lumii, astept "urmatorul episod"...

ilacatus 12-09-2007 13:43

pai da...asteptam

the rookie 12-09-2007 17:46

Stilul de a "vedea" al camerei este fundamental diferit fata de al fotografului. Daca vreti, la modul foarte simplificat, camera reda plat ceea ce are in fata, iar neutralitatea ei se aseamana foarte mult cu reactia unui public total neinstruit, a carei virsta nu depaseste virsta biologica de pina in 5 anisori. Daca reusesti sa captezi acest gen de public mai mult de o fractiune de secunda cu poza ta, atunci ai seriose sanse sa-ti dovedesti ca ai facut o fotografie cu adevarat interesanta. Desigur ca aceasta comparatie este metaforica, fiindca niciodata o simpla camera nu va putea expune de capul ei intr-o expozitie, dar in multe instante insasi reactia fotografului este dureros de aproape de aceasta realitate ipotetica.

Ca si in cautarea Google, secretul cel mai bine tainuit consta in maiestria alegerii cuvintelor cheie. Cu cit acestea sint mai aproape de ideea dupa care alergi, cu atit mai semnificative vor fi rezultatele afisate si cu atit mai putine. Iti vei pierde in consecinta un timp redus cu materiale fara semnificatie si vei putea trece la lansarea unei alte cautari din alt domeniu de interes. Eficienta acestui stil de viata iti acorda prioritate in formularea raspunsurilor la intrebarile cu care esti confruntat, iar intiietatea la luarea deciziilor cu privire la solutionarea problemei iti este asigurata.

Adresarea artistica a indeletnicirii fotografice urmeaza o cale relativ inversa, nefiind vorba insa de complicatii inutile nici in acest caz. Sa zicem ca un tinar implineste in curind frumoasa virsta de 18 ani, iar telul tau este sa-i faci o fotografie. In 99% dintre cazuri se alege un portret sau eventual o poza de grup, de familie, facute pe la petrecerea aniversara. Ce altceva pot face? Asa arata tinarul la 18 ani... o poza cu compozitie buna si perfecta din punct de vedere tehnic... asta este... un document veridic si stabil in timp, fiindca despre asta este vorba... inghetarea timpului semnificativ... daca se mai vede si tortul cu cifra 18 pe el, sau vre-o plancarda ceva acolo, am elaborat chiar si mesajul universal. Intr-adevar, o astfel de poza te reprezinta si pe tine ca fotograf... atita te-a dus capul...

Daca acum rascolesti doar putin prin propria fiinta si esti capabil sa ai din nou 18 ani, vei fi in stare sa vii cu setul de cuvinte cheie, care pot constitui baza de plecare pentru a crea o lucrare cu adevarat semnificativa. Pai ce faceam eu la 18 ani? Fumam, chiuleam, umblam dupa fete... Mult nu s-a schimbat in timp... acum nu mai fumez... dar ce anume s-a intimplat cu mine la 18 ani, ce se intimpla de fapt cu baietii la 18 ani? Exista vre-un eveniment care sa-mi fi atras atentia in mod deosebit? Exista in general vre-un eveniment care ar merita consemnat la care sa se poata referi eventual toata lumea? O petrecere este ceva cit se poate de banal. Chiar daca a fost unica in felul ei, ca m-am pupat cu trei fete si am adormit pentru prima oara in cada cu tigarea aprinsa... ce altceva poate fi de remarcat? Pai ia sa scormonim si mai mult in amanunte... hai sa vedem ce se petrece "in jurul" virstei de 18 ani, cu tine sau la modul general... pai unii pleaca in armata, daca vor, altii continua cu facultatea, pentru unii poate ca reprezinta momentul primului contact sexual mai serios, pentru altii obtinerea permisului de conducere sau momentul rupturii ireparabile cu parintii... o multime de lucruri se intimpla la 18 ani...

Hai sa organizam acum putin subiectul... in imaginatie evident... il iau pe tinar, il dezbrac in pielea goala, ca sa simbolizez puritatea si potentialul biologic bun, il asez in fund in pat cu un cearsaf alb sau negru in jurul coapselor, ii pun o tigara si un paharel gol in mina... ii spun sa priveasca melancolic catre culegerea de probleme de analiza matematica de pe masuta discret luminata din dreapta... da, neaparat din dreapta, fiindca acela este drumul de urmat, e viitorul... de la stinga la dreapta, asa trebuie sa simta lumea viitorul... trebuie sa rog sa-i acopere cosurile alea de pe obraz cu putin fond de ten... pe peretele din spate, uniform neiluminat, sa agat un calendar, sa apara anul... indistinct totusi... asa in stinga-sus... ca e o relicva din trecut... totusi prezenta... sau mai bine pun acolo un ceas mare, o pendula, sa fie paralela cu trupul lui, pe prima linie a treimilor... sa simbolizez timpul... am eu grija in titlu de datele exacte... ce-a mai fost important?... ia stai asa... ia s-o rog eu pe tinara colega de grupa sa se dezbrace si ea si sa se aseze pe pat in partea cealalta, cu privirea catre perete, sa nu se distinga cine este, doar un profil neclar cu un sin frumos, sa se distinga doar specia... nu e nevoie sa fie nimic clar... intotdeauna ne aducem aminte exact cine a fost acolo "prima data" si de fiecare data trebuie sa fim foarte discreti cu chestiile astea... cum n-a fost Rod Stewart in Maggie May... ia mai da-l dracului de calendar, e prea direct... lasa doar cartea si un ceas de mina minuscul, al unei gagici pe ea, tigarea si paharul de coniac... ia sa iau eu ceasul de-acolo si sa las fata in pat in schimb... uofff, al dracului de cald in hruba asta... hai repede, sa vedem daca reusesc acum sa-i conving sa faca exact ce le spun pina nu-i apuca transpiratiile si pina nu uit totul... am vazut eu parca undeva asa ceva si mi-a placut teribil, da' aia vroiau sa vinda un parfum si ideea era cu totul alta, dar nu-i nimic... Este un scenariu posibil, un plan... trebuie ca mai am si altele pregatite, in caz ca asta nu-mi place cum se brodeste fata de cum il vad eu.

Ma uit la poza cu tinarul si tortul si apoi ma uit si la cea in care vreau sa semnific trecerea acestuia in maturitate. Mie-mi place desigur mult mai mult a doua, dar sint sigur ca maica-sa o prefera pe prima... Cum ziceam, e treaba cu cintec. Daca tema mea este implinirea virstei de 18 ani la o tinara, treburile se complica asimptotic. Una la mina: imi lipsesc trairile proprii, fiindca, cu toate ca sint momente cind as fi dorit, nu am avut sansa sa fiu femeie niciodata. In consecinta ma bazez pe relatarile sau pe reactiile tinerelor care s-au aflat la acea virsta si cu care am venit sau vin in contact. Reprezentarea mea va fi total indirecta si total supusa subiectivitatii experientelor la care am fost supus eu insumi sau povestitoarele. Lipsa trairilor proprii, din dezinteres sau din expunere limitata, imi interzic din capul locului accesul aprofundat la un astfel de subiect si am toata nevoia de tot ajutorul din exterior pe care il pot obtine, pentru a realiza ceva cit de cit civilizat. Altfel imi ramine exclusiv solutia cu tortul, fiindca, in functie de individualitatea concreta a fotografului exista si subiecte "off limits"... A doua la mina, fiindca la tinere schimbarile importante nu au loc la 18 ani, ci ceva mai devreme... sau ceva mai tirziu. Este un fapt dovedit ca fetele trec mult mai repede peste aceasta virsta. Chestia cu nudul cade si ea in aceiasi categorie cu tortul, adica in sublimul banalitatii... la acea virsta orice tinara arata bine, pentru orice public... trebuie sa ma gindesc serios la cu totul altceva...

the rookie 13-09-2007 04:34

Ia stati asa, c-am luat-o cam repede la trap...

Deci, o prima problema pe care o aveti in calitate de fotografi incepatori este sa invatati si apoi sa va obisnuiti sa vedeti lucrurile asa cum le inregistreaza camera. Si sint deosebiri fundamentale intre cum vede ochiul omenesc si cum transpune imaginea saracia aia de cutie. In primul rind, vazul uman asigura claritatea buna a unor portiuni foarte mici de spatiu la un moment dat. Impresia vizuala este un puzzle de petice de imagine, de scanuri, de baleiaje succesive si repetitive, compuse laolalta in final intr-o imagine mai mare, de ansamblu, de catre creier. Adaugati la aceasta o arie imensa latero-periferica care se gaseste intr-o permanenta stare de blur, si care, imagine periferica, este utilizata tot de creier pentru localizare spatiala. Observarea vizuala este un act cit se poate de lapidar, de superficial, de automat si care se desfasoara permanent, voluntar sau involuntar, cu directie preferentiala sau imprecisa. Ochii va joaca in cap de la un amanunt la altul, fara ca sa fiti in stare sa-i controlati. Creierul prelucreaza fragmentele percepute si dicteaza unde anume sa se insiste cu scanarea, scotind in evidenta amanuntele care va intereseaza, si unde sa se staruie mai putin fiindca, din experienta anterioara, acele spatii sint considerate ca nesemnificative. Aditional, la informatia dobindita vizual, creierul coroboreaza la imaginea perceputa si alt gen de informatie, dobindita cu ajutorul altor simturi. Toate aceste frinturi de informatie formeaza de fapt o impresie generala a unei experiente imediate de viata, prin care tocmai ati trecut. Daca ii acordati putina atentie, evenimentul respectiv va va produce senzatii de intensitate blinda, de interes/plictis, de placere/ne-placere, sau senzatii mai puternice.

Daca, in timp ce maturati cu ochii in cautare de subiecte fotografice, incercati senzatii placute la vederea diverselor subiecte potentiale, atunci unul dintre subiectele respective are toate sansele sa fie fotografiat. Iar daca observarea se face cu lipsa de interes, atunci fotografia rezultata va fi probabil una cit se poate de obisnuita. Motivatia si explicatia rezida simplu in faptul ca o camera nu poate inregistra tot ce capteaza un creier omenesc... nici pe departe! Snapshotul pe care l-ati efectuat in acest mod de operare nu poate face mult mai mult decit sa confirme prezenta voastra acolo, in vecinatatea subiectului si nimic mai mult. Nu va sublinia nici unul dintre punctele voastre de interes, nu va suprima nici unul dinte cele care v-au plictisit si va prezenta o imagine extrem de redusa ca suprafata, fata de ce ati vazut voi acolo cind ati integrat viziunea centrala in viziunea periferica. Poza va arata o portiune mult redusa a marimii naturale a spatiului subiectului, caruia probabil veti fi obligati sa-i strimtorati existenta intre granite artificial construite de uneltele si materialele cu care lucrati... eventual si in alb-negru... In plus, evident ca pentru camera nu vor exista nici un fel de perceptii extravizuale pe care voi insiva le-ati trait de fapt si care au contribuit la perceptia finala si la formarea impresiei totale. Nici o camera, oricit de evoluata ar fi ea si oriciti bani ar costa, nu poate sti ce intentionati de fapt sa exprimati bazat pe ce v-a impresionat mai mult. Si va mai mirati de ce ii fura somnul pe prietenii carora le tot aratati diapozitivele voastre de vacanta... Voi sinteti de fapt singurele fiinte carora vizionarea le face placere, fiindca va ajuta sa retraiti excursia. Aceste imagini va servesc numai voua si va ajuta exact asa cum ajuta sufleurul sau teletextul actorului care si-a uitat pentru moment replicile. Puteti voi insa sa suflati pina la loc comanda unui actor care habar n-are cum arata textul piesei de teatru in care tocmai a picat ca musca-n lapte sau unuia care nu si-a invatat rolul, fiindca pur si simplu... n-au ce sa-si aduca aminte.

Daca doriti sa comunicati impresiile voastre celorlalti, atunci trebuie sa le furnizati acestora imagini complete si coerente. Intr-o terminologie fotografica foarte concisa, inseamna ca poza voastra trebuie sa expuna cit se poate de bine, cu o claritate maxima si fara nici un fel de detalii confuzive de fundal toate acele zone ale subiectului pe care ochii vostri le-au examinat cu deosebit interes. de asemenea poza va trebui sa elimine sau sa "dilueze" acele zone de detaliu ale subiectului pe care in momentul observatiei directe creierul le-a categorisit ca irelevante si neinteresante.. trebuie sa fiti constienti ca fiecare particularitate vizibila a subiectului va afecta observatorul intr-un fel sau altul si daca-i furnizati elemente gresite sau i le prezentati eronat, el nu va intelege de nici un fel mesajul vostru.

the rookie 13-09-2007 06:38

Un alt factor deosebit de important este aranjamentul vizual al formelor imaginii, sau pe scurt "compozitia" ei. Poza tiparita este o imagine care transmite informatie reala despre subiect si care, cu multa pricepere si noroc de partea voastra, poate sugera cite ceva din felul in care subiectul v-a captat interesul si v-a influentat in momentul realizarii fotografiei. Pe linga aspectul simbolistic, poza este o simpla bucata de hirtie acoperita cu gelatina sau alte minuni, care contine pete albe, negre, gri sau de diverse culori. Chiar daca acestea nu reprezinta absolut nimic, suprafetele de care vorbim vor crea o senzatie, vor influenta intr-un anumit fel observatorul, datorita distributiei, tonalitatii, texturii, etc. Weston a descris compozitia ca fiind "cea mai puternica cale de a vedea". In mod clar, o imagine bine compusa este mult mai atractiva si mai eficace pentru atingerea scopului propus decit una care apare neorganizata si haotica. Dar, din nou: cum poti distinge intre o compozitie "rea" si una "buna"? Cum poti organiza elementele unei imagini pentru a obtine cel mai bun efect? Si, mai ales, cum poti evita haosul imagistic? Sint intrebari cit se poate de legitime si de clare. Din pacate insa nu au raspunsuri evidente si nici usoare. Iar daca ne gindim un pic mai bine... poate ca nici nu trebuie sa aibe raspunsuri clare...

Daca ar exista reguli rigide pentru compozitie, sansele exprimarii personale ar fi egale cu zero si procesul realizarii fotografiilor s-ar rezuma la respectarea unui set precis de instructiuni. Oricine ar putea produce imagini bune, una dupa alta si, cele care se vor apropia de un ideal definit, ar fi categorisite ca "cele mai bune". Ar insemna de asemenea ca toate celelalte poze care nu adera la setul de instructiuni aflat in functiune sa fie "proaste", in ciuda faptului ca ar putea fi imagini puternice, dramatice. Orice ar fi nou, ar fi din start descalificat, iar galeriile ar fi locuri patetice in care s-ar produce repetitia fara sfirsit a acelorasi variatiuni minuscule a "standardelor" (suna putin familiar?). Aceasta ar fi una dintre extremele ipotetice. Daca acum am considera inexistenta totala a regulilor, am cadea in extrema senzationalismului, in care orice noutate poate fi considerata mai valoroasa decit tot ce s-a creat anterior. Enuntul anterior este in esenta tot o lege, iar creativitatea excesiva este la fel de daunatoare ca si conformismul orb. Robinson, dupa ce a sugerat triunghiul, linia diagonala si cercul ca elemente de ghidare compozitionala in fotografie, a subliniat faptul ca "regulile nu sint gindite ca sa constutuie un handicap pentru cei care doresc sa le respecte, iar un gen artistic guvernat exclusiv de reguli si de legi nu mai constituie arta". Mai tirziu lucrurile au evoluat din pacate catre constringere mai curind decit catre libertate. Ca urmare a cresterii nivelului de cunostinte general al societatii industriale au aparut teorii pseudostiintifice cu privire la justetea folosirii treimilor si a evitarii unghiurilor drepte [Hammond].

S-au schimbat multe de pe vremea lui Hammond sau Robinson si acum am devenit constienti ca ochiul nu poate fi determinat sa "intre" printr-o parte a compozitiei pozei, sa circule de-a lungul liniilor principale sau curbelor in forma de "S" si sa "iasa", eventual perfect satisfacut, printr-un alt punct predeterminat. In prezent nu mai sintem tocmai siguri ca, daca compunem dupa regula treimilor, daca armonizam dupa o spirala de aur, daca implicam dinamismul diagonal sau daca respectam intru totul echilibrul gravitational, succesul fotografiei noastre este pe deplin asigurat. Dar, ceea ce este mult mai important, am renuntat sa mai credem (dupa cum am afirmat in alta parte, intr-o nota de revenire asupra unor afirmatii scolastice drastice) ca fotografia este limitata la frumos, sublim, pitoresc si fotogenic. Am realizat cu totii in final ca o compozitie "buna" este de fapt o chestiune de gust, de educatie si nu este un har dat chiar de la Dumnezeu... fiindca nu exista reguli ale gustului artistic asupra caracterului carora sa se poata cadea universal de acord (bun/rau). Faptul ca regulile de compozitie au capatat o reputatie proasta de-alungul vremii se datoreste faptului ca au fost aplicate de extremisti, adica de timpiti, de semidocti si de farisei in domeniul artei fotografice, care s-au aflat (si inca se mai afla) vremelnic in pozitii cheie si de mare influenta. Apoi mai este si chestiune de logica aplicata timpeste... faptul ca o fotografie placuta contine o curba "S", nu implica nicidecum reciprocitate, adica orice fotografie care contine o curba "S", sau care prezinta un echilibru al diagonalelor, sau care are o forma piramidala de un fel oarecare, sau care se supune regulilor treimilor este neaparat si placuta... Daca chestia aia cu patru picioare e un catel, nu inseamna ca tot ca are patru picioare trebuie neaparat sa latre la luna...

Regulile traditionale ar trebui impartite in doua categorii [Davis]: (1) reguli care definesc efecte compozitionale de dorit (unitate, varietate, armonie, echilibru, etc.) si (2) reguli care specifica modalitati de realizare a efectelor compozitionale (forme preferate, proportii ideale, permisiuni de plasament, sensuri dinamice, etc.). La prima categorie nu cred ca exista tocmeala prea lunga: este clar ca lumina zilei ca trebuie sa fie ceva mai mult prezent in poza decit ideea principala la fundul gol (varietate), sau ca imaginea trebuie sa apara ca sta confortabil in formatul ales pentru incadrare (echilibru). Generalitatile din prima categorie nu te leaga de miini si de picioare, ci iti ofera alternative de decizie, adica analiza succinta "merge/nu merge" si, daca nu merge, de ce nu merge?. Cealalta categorie de reguli, ale realizarii efectelor compozitionale, contine elemente deosebit de periculoase. Ideea ca un aranjament de linii sau forme este "mai bun" decit altul, in primul rind nu are cum sa fie demonstrata concret, al doilea, te poate duce pe cai de apreciere gresite, care iti pot distruge si bruma de educatie artistica pe care ai dobindit-o in atitia ani de critica si, in ultima instanta, este profund restrictiva. Daca termenii "creativitate" si "expresivitate personala" au vre-o semnificatie, atunci nu poate exista in arta nici un loc determinat precis pentru reguli de acest gen.

Desigur ca trebuie sa stii ce inseamna elementele vizuale - linia, forma, tonul, textura, culoarea, etc., precum si relatiile in care acestea se pot afla - marime, directie, juxtapunere, perspectiva, congruenta, etc., deoarece oricum vor fi prezente in pozele tale, indiferent daca-ti place tie sau nu. Toate aceste interrelatii vor deveni extrem de importante daca continui fotografia la modul serios. Pentru acum, insasi recunoasterea existentei lor este un inceput deosebit de pozitiv. Vei invata in cele din urma sa compui intuitiv si cu mare eficienta, daca capeti obiceiul sa-ti studiezi propriile creatii si pe ale altora, in mare amanunt.

the rookie 13-09-2007 17:31

Bun, zis si facut... sa studiez pozele altora... dar de unde sa ma apuc? ce sa fac? la ce trebuie sa ma concentrez mai intii? dar dupa aia? ce trebuie sa urmaresc? cind pot spune ca am terminat studiul? cind sint gata sa ma apuc de altul? trebuie sa citesc ceva aditional? unde gasesc? cum trebuie sa-mi formulez parerile? ce trebuie sa retin din exemplul analizat? cum trebuie sa aplic pentru ca sa progresez?

Una dintre problemele fotografiei este lipsa materialului de studiu organizat. In vreme ce pictura are tratate de exegeza si de analiza artistica, muzica este analizata critic si documentat de sute de ani, de sculptura s-au ocupat critici peste critici, de arhitectura specialisti din toate domeniile constructiei si esteticii, de poezie si de literatura nici nu mai pomenesc. De fotografie pare ca nu s-au ocupat decit niste experimentatori sau niste ageamii... retete chimice peste tot, optica si ecuatii de neinteles, carti pline de descrieri inutile de aparatura fotografica... Cind vine vorba de principii estetice, de principii de apreciere a fotografiilor, fie tacere deplina, fie scandal asupra unor scale total nesemnificative, simpliste si stupide de evaluare... Parca nici nu pare ceva serios, artistic in adevaratul sens al traditiei. Si poate ca nici nu este... nici ea si nici cinematografia... Totusi trebuie ca este ceva de capul lor, ca lumea vad ca nu se prea mai baga prin muzee, teatre, galerii... nici nu se mai omoara cu cititul atit de mult si totusi toti se uita la filme si cind nu fac asta isi agata cite un aparat de fotografiat de git si pleaca cu el in concediu... ba multi il folosesc mai des decit atit... Cine-mi da o mina de ajutor aicea si inteleg si io ceva?

Solutia imediata, si pentru moment singura, este o sinteza consumatoare de timp si energie intre artele vizuale, intre tratatele de desen, pictura, sculptura, istoria artei, psihologia umana teoretica si aplicata... Mi-a scapat ceva? Da, mai sint niste indivizi, interdisciplinarii, foarte greu de decelat e drept, ale caror contributii sint inestimabile si din care trebuie cautat esentialul aplicabil la fotografie. Pina la urma tot chestie de autoeducatie. Nici webul nu-i de neglijat, desi e mult gunoi acolo si posibilitatea de a-l departaja de lucrurile utile este limitata... ce sfat sa va dau? cititi cit mai mult ca sa aveti de unde uita... vizionati si iar vizionati, nu puteti inventa realitatea, luati act de cum o reproduc altii si, daca va place ceva din ce vedeti, incercati sa reidentificati imaginea in realitatea cu care veniti in contact...

Buuun. Citesc, vizionez, imi educ asiduu simtul artistic cum pot mai bine. Recurg la resurse din ce in ce mai respectabile. Am cit de cit o idee despre ce caut si cum ar trebui sa arate. Acum arunc cit colo compactul si-mi cumpar un dslr decent, atit de decent cit de decent se poate pentru formatul mic, imi insusesc la perfectie postprocesarea si m-apuc sa ies din ce in ce mai des la "vinatoare", traila si fara scop definit. Incep mai tirziu sa imi propun chiar si teme, cadruri de lucru, ca sa nu m-apuce frenezia sa trag tot ce-mi iese in fata si dupa aia sa ma loveasca damblaua selectind la miile de negative digitale. Nu-mi aleg inca titluri, dar am idee asupra genului de fotografie pe care vreau sa-l dobor astazi. Acum urmez sfatul tembelului aluia de the rookie si incerc sa-mi imaginez un scenariu cit mai special, care sa faca tema mea sa iasa in evidenta, sa capete acel "ceva" care sa atraga atentia, si sa zicem ca am un plan concret pentru a realiza asta. Fac absolut toate pregatirile tehnice pentru a-mi asigura o reusita cit de cit si apoi apas declansatorul. O data, de doua ori, de zece ori. Gata s-a dus dracului ziua... am doua carduri cu poze civilizate zic eu, din care selectez vreo 50 pe tema propusa de mine. Le procesez bine mersi si dupa vreo doua saptamini, ca nu vreau sa ma pripesc cu selectiile, trag citeva si pe hirtie. Acum ma uit la ele: uite o incadrare perfecta, un cer extraordinar si tinara care are expresia aceea pe care o cautam... ma gindesc, doar ma gindesc, sa-i zic "la rascruce de drumuri". Totul e fain frumos, pina vine intrebarea de baraj: ce are poza asta mai bun decit cutare sau cutare, create de cutare sau cutare? Si aici ramin pur si simplu cracanat, fiindca nu pot articula nimic: imi place cum a rezolvat cutare tema, dar parca imi place si poza mea... Ei bine, daca intervine un nanogram de incertitudine, regula este ca un observator din exterior va alege cu siguranta poza facuta de cutare, nu de mine... Deci ce am rezolvat? Am ramas cu cite o tona de ceruri, de riuri, de cimpuri, de negrotei, de saxofonisti, de batrini, de batrine, de copii, de pisicute, de saruturi, de cersetori, de plaje, de floricele, de fete fara chiloti, de pietroaie, de bebei fara par in cap, de baieti cu barbi partiale care fumeaza in garaje pasasite, de pahare de cristal, de autoportrete ale partilor anatomice de importanta de stat, care, desi se apropie foarte mult de ce-am vizionat la altii, de ce-am studiat cu luare aminte, totusi nu par a fi altceva decit copii reusite ale lucrarilor altor fotografi. Faptul ca stiu exact ca sint facute de mine nu-mi ofera nici o sansa in a iesi in evidenta, in a fi preferat si de a fi alesul criticii curente.

Trebuie sa stiti ca toata lumea are acasa, prin curte, tone de astfel de materiale. Ele reprezinta experimentarile, esecurile si reusitele relative, pretioase ale pozarului in devenire din noi. Este normal sa existe, sa se stringa in ani si sint intotdeauna bune la ceva... pot fi ciopirtite, colate, postprocesate, innegrite si inverzite, blurate, adaugat cite un text imprumutat de prin clasici si cite o rama "mestesugara" si postate pe GF ca sa ma faca astia senior... si, daca tot sint senior, n-are nimeni ce sa zica... deseurile mele sint muncite si asta se vede... si nici nu se compara cu pozele postate de pustii astia cu sapuniere sau de fetele care isi fotografiaza burticile cu telefonul... ca rezultatul este un kitsch la fel de lamentabil imi este pina si mie evident, dar, daca vine de la mine, va fi acceptat si laudat cu siguranta... Prietenii nu ma vor dezamagi... pe rookie sau pe alt bosorog imputit, daca-mi zic ceva, ii injur de nu se vad... cine stie, poate o fraieresc inca o data pe Rosana pentru fotografia saptaminii (desi, prieteni, e foarte greu sa o "fraieresti" intr-adevar pe Rosana... realitatea evidenta este ca lasa pacalita atunci cind nu prea mai are din ce sa aleaga... se vede treaba asta si nu-i rau deloc ca se lasa citeodata mai moale, fiindca e foarte descurajant atunci cind lipseste "fotografia saptaminii"). OK, si daca n-ar fi prietenii, ce m-as face? Daca e sa ma compar intr-adevar cu fotografiile pe care le-am studiat, pai ar trebui sa-mi fi pus camera in cui inca de anul trecut... Hotarit lucru: nu sint in stare sa fac ce fac aia, chiar daca am fost premiat de zece ori pe GF. Este desigur o satisfactie deosebita, dar nu pot sa aspir vre-o data sa iau locul vre-unui fotograf din aia de prin cartile citite.

Este adevarat pentru momentul de fata, fiindca nu trebuie sa ne oprim la stadiul de copisti si sa fim cinstiti cu noi insine. Cei ce ne vizioneaza sint usor de dus de nas, dintr-un punct sau altul de vedere, caci n-au oricum de unde sa banuiasca izvoarele noastre de inspiratie, de aceea onestitatea trebuie sa ne caracterizeze fata de noi insine. Indata ce simtim ca stapinim oarecum bine tehnica si exercitiul elaborarii strategiei unui plan, asa cum au facut-o cei ale caror lucrari ne incinta, e timpul sa dam drumul frinelor de zi cu zi ale imaginatiei. Incetisor si cu mare grija. Ca sa fii creativ trebuie sa ai o baza materiala foarte solida in primul rind, sa poti jongla cu ideile, sa le poti pune cap la cap sau cap la coada. Vine un moment cind incepi sa fii surprins de tine insuti din ce in ce mai des. Vine un moment in care laudele si banii nu mai conteaza. Vine momentul in care esti pregatit sa incepi sa te apuci de fotografia artistica cu adevarat. Poate surveni natural sau poate fi implinit in urma unei munci pline de abnegatie. Cum vine insa, tot asa poate si trece, fara sa lase urme vizibile... De-aci incolo incepe plafonarea, ratarea inevitabila, supraestimarea propriei capacitati si eternele cautari fara rezultat imbunatatit... Sa fie chiar atit de simplu? Da, nu-i nici o filosofie... Asta este! Poti lucra de-aici incolo toata viata pentru firme publicitare, sau ma rog, pina ce te poti declara independent financiar... dupa aia capeti eventual alte hobbyuri...

Gata cu lamentarile, pauza s-a terminat! Sa continuam.

Ildicam 14-09-2007 07:45

Eu, personal, zic doar multumesc! Le-am recitit cu aceeasi placere si astept continuarea.

the rookie 17-09-2007 08:24

Pe masura ce mestesugul si viziunea vi se perfectioneaza, in mod sigur ca veti incepe sa apreciati si sa pretuiti din ce in ce mai mult ceea ce este mai putin evident, mai subtil in folosirea fotografiei ca stimul vizual [Davies]. Veti incepe sa doriti sa experimentati cu simbolismul ca sa transmiteti un mesaj. Acest lucru se poate intimpla simplu si la modul direct. Veti prezenta o bucata de piine intr-asa in mod incit sa reprezinte "hrana". Sau simbolul poate deveni atit de personal si de subtil, incit numai voi insiva veti sti ca acesta exista de fapt in imagine. Pe de-alta parte, indiferent daca le planuiti sau nu, ocazional oamenii pot descoperi simboluri in pozele voastre. Probabil ca acest lucru e un lucru bun. Poate sa denote cel putin ca ati reusit sa evitati a fi prea specifici. Simbolismul este formidabil de greu de abordat in fotografie, datorita caracterului foarte realist al acestui mod de exprimare. Cum sugeram in exemplul de mai sus: este extrem de usor sa aratati: "uite, asa arata the rookie cind implinea 18 ani", este insa mult mai dificil sa-l preschimbati pe the rookie intr-un simbol anonim al maturitatii baietesti, fara a deveni prea evidenti sau chiar infatuati.

In ultimii ani, interesul pentru manipularea imaginii a crescut extraordinar de mult. Toate aceste imagini pot lua o multime de forme, caracteristica lor comuna fiind ca se abat flagrant de la realitate. In acelasi timp, si evident cu aceisi trasatura caracteristica, revenirea la tehnologiile "istorice" cunoaste si ea o ascensiune impresionanta. Lista autorilor din acest domeniu creste exponential pe zi ce trece (incepind cu Tice, inca de pe la 1900 si continuind cu Hyde, Hahn, Walker, Fellig, Uelsman, etc., etc., etc., pina in ziua de azi). Aceste "indepartari" de la traditia pura, nu trebuiesc interpretate ca tehnici necinstite, rele sau ne-fotografice, chiar daca, la prima vedere, multe dintre realizari sint socante sau chiar "urite", judecate fiind dupa standardele fotografiei de club. Le puteti considera foarte bine drept "picturi" sau "tiparituri", daca acest lucru va poate ajuta sa la acordati atentia cuvenita si sa le apreciati in vre-un fel. In majoritatea cazurilor este greu sa le clasificati undeva, fiindca reprezinta in realitate "amestecuri de medii de expresie" si care pot fi uneori "obraznice" sau cel putin "ciudate" (komisch, merkwurdig... exciting).

(asupra frazei care urmeaza eu personal am mari rezerve...) Este foarte dificil sa explici fascinatia producerii de imagine unui non-artist (... fiindca in primul rind non-artistii, adica cei care de fapt trebuiesc instruiti, constituie "pepiniera" pentru viitorii artisti). Actul fizic propriu-zis de a fotografia este constituit dintr-o procedura relativ simpla, pe care oricine-si pune mintea poate s-o invete pina la un nivel acceptabil. Devine insa cu adevarat dificil, impovarator chiar, cind "imaginea" insasi incepe sa-ti captivze imaginatia. Este vorba despre momentele cind diferentele dintre "buna" si "rea" devin atit de importante incit practic nu mai ai vreme sa te gindesti la altceva... de unde continuati de-aici incolo, depinde de voi!

Interesul personal va poate fi satisfacut de snapshot. Si asta nu e de loc rau, daca va faceti treaba cumsecade [Lartigue]. Sau puteti sa fiti pe deplin satisfacuti cu documentarea pura a realitatii inconjuratoare [Evans] [Atget]. Poate ca veti fi atrasi de comentariul social raspicat [Thomson] [Riis] [Hine] [Parks] [Duncan] [Davidson] [Arbus], sau de a lua o oarecare atitudine catre fotojurnalistica [Kerstesz] [Bresson]. Poate ca va intereseaza sa redati forma si lumina [Weston] [Adams], eleganta si pedanteria [Irving], contemplativul [Smith], romantismul coloristic [Cosindas], compozitia [Robinson] [Rejlander]. Poate ca nici nu va intereseaza sa lucrati cu o camera propriu-zisa [Ray] [Schad] [Moholy-Nagy] sau doriti sa faceti colaje amarnic de satirice [Heartfield] sau suprarealiste [Uelsman]. Poate ca va veti dedica fotojurnalismului pur [Salomon] sau fotografiei industriale [Weston] [Bourke-White] [d'Arazien] sau stilului portretistic [Newman] [Halsman] [Karsch], copiilor [Geddes] sau adolescentei feminine timpurii [Hamilton]. Fotografii se influenteaza unii pe ceilalti, si asta este deosebit de sanatos. Cautati sa stoarceti tot ce e posibil din vizionarile lucrarilor marilor maestri si a fotografilor pe care ii pretuiti in mod deosebit. Este de o mie de ori mai constructiv sa "plagiezi" in planul ideatic, sa te inspiri, sa "copiezi" stiluri si expresivitati ale artistilor pe care ii admiri, decit sa astepti aparitia spontana a vre-unei idei pe care n-a mai avut-o nici un fotograf sau a unui subiect pe care numeni nu a avut sansa sa-l abordeze, la nemurirea sufletului, fara sa faci nimic concret. Aceasta nu se va intimpla (poate) niciodata... Oricum a copia un stil nu poate dura prea mult, fiindca viziunea personala va interveni mai devreme sau mai tirziu si astfel se va gasi inevitabil un drum propriu. Nu poti deveni un fotograf mare, nici macar unul bun, daca ceea ce faci este doar sa te gindesti la poze. Trebuie sa te implici pe toate planurile, in primul rind cu gindirea si emotivitatea de care esti capabil, si vei afla curind ca este o pasiune care te absoarbe cu totul, ca toate lucrurile pe care l-ai facut in viata ta din pasiune. Rasplata vine in primul rind sub forma satisfactiei personale, altceva nu mai conteaza.

the rookie 21-09-2007 08:35

Pentru evaluarea abilitatilor de a distinge, de a separa si de a lucra cu simbolistica vizuala exista o multime de modalitati. A separa realitatea de ireal este uneori destul de dificil... si, dupa cum se vede, un titlu adecvat sau exact poate scoate din impas pe cei care nu pot percepe un mesaj sau o informatie vizuala la modul neechivoc (din diverse motive, in primul rind de ordin cultural. A lasa titlul sau explicatiile la voia intimplarii este o solutie care denota o suficienta de sine de obicei necaracteristica unui artist. Pe de-alta parte, daca dati scroll astfel incit explicatia si numele autorului sa nu fie vizibile, sau daca asa s-a intimplat sa vi se deschida pagina, aveti initial o senzatie de surpriza, de "ce mai e si cu smecheria asta?", care se spulbera imediat la vederea explicativului titlului informational... dar despre "titlu" s-a vorbit destul in alta parte, fara pretentia sa se fi ajuns la o concluzie certa)...










Dupa ce ai realizat cam pe unde te afli si fiind un animal profund social, incerci sa identifici parti din imagine care iti pot spune ceva... ceva care sa te duca la un simbol oarecare... in primul rind legat de limba pe care o vorbesti:





http://i121.photobucket.com/albums/o...album2/sy5.jpg
(aici analiza de ansamblu precum si alternativele la indemina ne spun ca singurul numar potrivit este 25, simplu, prin excluziune)





sau de cea pe care o vorbesc mai multe popoare:





(ca treaba cu vorbirea asta nu este atit de simpla apare evident dupa ce ti-ai dat cu pumnii-n cap de citeva ori si tot nu esti in stare sa te prinzi care-i urmarea... e normal, fiindca acest test este pentru ticniti avansati... primul sir reprezinta rezultatul lui PI inmultit cu 11 si divizat la 10 [Lind], al doilea sir reprezinta secventa de numere zecimale de dupa virgula aceluiasi PI la care alternativ se aduna si se scade 1, al treilea reprezinta sumele a cite trei numere consecutive de la aceleasi zecimale, iar ultimul reprezinta pozitiile numarului 9 in sirul zecimalelor lui PI [Hoeflin]... Limbaj mai mult decit ermetic... OFF TOPIC: si ca sa le-o fac invatatorilor astora rai de liceu in ale matematicii, poftiti de vizitati, de exemplu, acest site http://www.research.att.com/~njas/sequences/Seis.html, cei mai tinerei, atunci cind aveti dificultati nejustificabile la serii si siruri de numere... atunci cind apare total inutilul "sa se demonstreze prin inductie matematica" si se scot prin solutii din burta niste artificii de calcul de n-au cum sa-ti treaca prin cap vre-o data, daca esti un om serios si normal la cap)




Apoi incerci sa adopti o modalitate cit mai universala, bazata pe ceea ce ai invatat in limba artimetica si din simbolistica internationala




(sint sigur ca absolut oricine a vazut si a mincat mere, banane, cirese si capsuni este in stare sa rezolve:
  • 4x=28
  • 2x+2y=30
  • y+z+k+x=20
  • 2k+z+y+16
si sa ajunga imediat la concluzia fireasca ca merele trebuie sa fie 7, bananele 8, ciresile 3 si capsunile 2, pentru ca numarul asteptat sa fie nimeni altul decit 25 (atit de sus in jos, cit si de la stinga la dreapta)... (a spus-o Lenin in teoriile lui despre senzorial, nu?... si eu glumesc desigur... este doar un exemplu de limbaj criptic limitat la un nivel cit se poate de elementar de cultura generala... sistemul de patru ecuatii cu patru necunoscute, de gradul I)




Folosesti interogatii mai simple, legate de operatii mentale rudimentare evidente




http://i121.photobucket.com/albums/o...lbum2/sy10.jpg
(indoirea partii din stinga jos pe linia punctata duce la obtinerea figurii prezentate in alternativa din mijloc)



sau analogii matriceale prin lipsa si compensare, la inceput de simplitate maxima,




http://i121.photobucket.com/albums/o...album2/sy2.jpg
(identificare facila, facind parte din categoria A a analogiilor matriceale progresive. Raspunsul este ultima figura)




apoi, incercind sa maresti complexitatea si variabilitatea aceleiasi teme




http://i121.photobucket.com/albums/o...album2/sy8.jpg
(aici aveti dumneavoastra deosebita onoare...[Chimera])




sa ajungi la observatii din ce in ce mai dificil de prezis in timp scurt




http://i121.photobucket.com/albums/o...lbum2/sy13.jpg
(daca punctele din interiorul cercurilor le asimilam cu domeniul negativ al numerelor naturale, iar pe cele din exterior cu domeniul pozitiv, restul este extrem de simplu, efectuind simpla suma algebrica [Raven]. Deci raspunsul este evident G. Atentie! La acelasi rezultat se poate ajunge si pe alte cai, nu numai cele algebrice. Acest exercitiu face parte din categoria F, maxima, a analogiilor matriceale progresive standard... nu discutam aici de nivelul avansat)




sau chiar in timp mai lung...









Ajungi sa zamislesti alfabeturi cu acces redus, simboluri mai simple sau mai complicate, destinate unui cerc din ce in ce mai restrins.








Esenta exprimarii si a limbajului vizual insa nu doreste alienarea ci dimpotriva (de aceea am dat unele solutii, precum si trimiterea web, nu fiindca sint eu al dracului si vreau sa subminez sistemul de invatamint... In momentul in care un om nu intelege ceva, tendinta este de a pierde interesul si de a se departa de subiect... se cheama instinct de refugiere, fiindca nimanui nu ii convine sa apara timpit ca nu s-a prins de ceea ce ceilalti pretind ca au inteles... sau chiar au inteles. Un amanunt ca titlul, de exemplu, il poate face insa sa revina si eventual sa priveasca cu alti ochi, sa analizeze cu mai mult interes, mai profund, sursa initiala de nemultumire generata de neinteles. Si din nou am sa revin a zecea mia oara asupra intrebarii: are de-aface faptul ca iti place o materie cu imaginea si personalitatea celui care ti-o preda? Sau o fotografie cu personalitatea autorului. Pedagogia ne invata ca nu. Psihologia ne dezvaluie ca da. A afirma insa pedagogic ca asa trebuie sa fie nu rezolva nici o problema. Algoritmul folosit de psihologi este bazat pe faptul evident ca daca tot te afli in scoala, cu sau fara chef, preferi sa fii acolo ca sa inveti, nu sa fii umilit, iar daca nu intelegi ceva, la modul sincer, nu este doar vina ta. In cea mai mare masura este vina celor care, din diverse motive, nu reusesc sa patrunda pina la tine, sa te capteze si sa transmita esentialul exact la momentul oportun, si asta pentru fiecare personalitate prezenta in clasa sau in amfiteatru... simplu si concis). Analogiile secventiale pe care le face observatorul in urma saccadelor oculare trebuie sa se adreseze initial unui alfabet simplu si usor accesibil. Fara cunoasterea acestui alfabet este imposibil sa te faci inteles, iar invatarea si deprinderea lui nu se desfasoara numai in scoala de arte pe care o urmezi, ci depinde si de structurarea propriei persoane (asta ca sa fiu... gentil). Un artist vizual trebuie sa aibe cel putin notiuni rudimentare de psihologie aplicata, fie ca sint servite la curs sub forma de categorii si denumiri specifice, fie ca se impletesc odata cu practica cu materialul selectat si studiat din creatia universala, la modul, daca vreti, nearticulat in mod explicit.

Elementele plastice ale artelor vizuale sint componentele de baza ale limbajului utilizat de artist in elaborarea creatiilor sale. Combinarea culorii, formei, texturii si liniei se poate realiza intr-o infinitate de moduri in functie de scopul final al expresiei artistice. Limbajul plastic interior poate sa nu transpara in mod evident, decit intr-un final, cind artistul gaseste modalitatea de a strapunge bariera dintre el si vulg, publicul inconjurator. El poate sa devanseze timpul social sau poate sa se situeze pe pozitii conservatoare... de obicei prezentul nu este conceptual activ, fiindca in mod filosofic nici nu exista [Knobler]...

adyb 21-09-2007 14:05

ff interesant, rookie


All times are GMT +2. The time now is 13:45.

Powered by vBulletin® Version 3.7.4
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.